Doamne Dumnezeule, fa-ma sa inteleg cum de e posibil ca un ins venit sa citeasca, sa se documenteze, sa-si mobileze, chipurile, mintea la Biblioteca Academiei, dupa ce primeste drept de acces la colectiile publicatiilor de altadata, sa lase in urma semnele celei mai rudimentare mentalitati, neemancipate inca, ramase la stadiul primitiv al urii si al agresivitatii sovine.
Se intilnesc pe zidurile orasului inscriptii barbare, josnice, indemnuri de ultima speta la xenofobie, cu sloganuri din arsenalul legionarismului antisemit si troglodit, dar nu era de asteptat sa se constate ca reziduuri din huliganismul strazii patrund pina in salile de lectura, unde – prin traditie – isi fac veacul cercetatori de redutabil profesionalism si carturari preocupati de un randament inalt in planul creatiei intelectuale. Tezaurele de cultura tiparita, pastrate in depozitele Academiei, impun o atmosfera de studiu riguros in biblioteca si favorizeaza climatul de concentrare pentru explorari fecunde in arhivele trecutului din perspectiva exigentelor actualitatii. Si totusi, apar surprize, abateri abominabile de la deontologia cercetarii, de natura sa nu lase pe nimeni impasibil, fara reactie.
Pe parcursul investigatiilor proprii, am consultat in diverse rinduri revista Tiparnita literara, aparuta la Bucuresti intre 1928-1932, la initiativa tandemului Petru Comarnescu-Camil Baltazar, a caror reputatie scriitoriceasca avea sa atraga prestigioase colaborari. Un ecou deosebit in epoca a recoltat ancheta pe tema „noii spiritualitati“, cu participarea unor ilustre personalitati, de la Radulescu-Motru la Mircea Eliade, iar opiniile exprimate atunci continua sa intereseze, furnizeaza sugestii, repere in agitata chestiune a schimbului de generatii si a confruntarilor de idei, acutizate pe fondul expansiunii ideologiilor dictatoriale. De parca nimic nu s-ar fi intimplat si nu s-ar fi limp
