Céline. O variantă autohtonă
Volumul de proze al lui Adrian Buz are toate datele pentru a-i induce cititorului nu doar surprindere, ci şi un ambiguu sentiment de frustrare. Gradul de accesibilitate al nuvelelor sale creşte progresiv; deconcertantă este însă ultima (Reflexe incerte în sângele domnului Z.), căci ea pare a reveni la formula (ceva mai comprehensibilă) caracteristică primelor proze ale volumului. Pornind într-o recunoaştere "prin răsfoire" a cărţii, primul reper familiar (şi cvasi-general) îl constituie propoziţiile fragmentate şi fragmentare, punctele de suspensie ce marchează sincopele inerente acestui stream of consciousness, varianta mai elaborată şi mai radicală tipică lui Louis - Ferdinand Céline (mai degrabă amintind de romanul din 1957, De la un castel la altul decât de Călătorie la capătul nopţii). Salutară această revigorare a francezului blamat pentru fascism (revigorare care îi succedă celei - deopotrivă practică şi teoretică - realizate de Marin Preda); în plus, ea este perfect adecvată primelor trei nuvele.
Acestea au marele avantaj de a converti senzaţionalul, la care se adaugă uneori şi o tuşă de fantastic într-o proză cursivă şi, comparativ cu următoarele două nuvele, transparentă, utilizând relativ puţine procedee din arsenalul pe care literatura ultimului secol i-l pune la îndemână. Mai precis, proza Fum, care se axează pe povestea unui "pătrat conjugal": Lia, femeie elegantă, puţin trecută peste 40 de ani e căsătorită cu un bărbat matur, înalt, zvelt, care tânjeşte după Maria (profesoara de engleză a fetiţei Liei), la rândul ei căsătorită cu un bărbat matur, înalt, zvelt, fost revoluţionar şi iubit al Liei. Singura diferenţă dintre cele două personaje e profesia (unul e mecanic/inginer, celălalt avocat), dar similitudinile ce ţin de conduită şi viaţă interioară ambiguizează finalul nuvelei: unul dintre