(variantă)

Cum devii scriitor este una dintre întrebările de rutină care de obicei aţâţă curiozitatea cititorului. În ce mă priveşte, proza, ca şi stilul ei, au fost înrâurite în bună măsură de întâmplările trăite în copilărie şi adolescenţă în urbea ialomiţeană cu numele buruienei agresive care, apărându-se, te "urzică", usturându-te. Iată una din amintiri, remodelată...

Puiu Rădulescu era fiul risipitor al avocatului Vasile Rădulescu, personalitate importantă a târgului între cele două războaie mondiale. Cel care, la chefurile noastre tinereşti, plătea lăutarii locali cu saci de grâu, fiind inflaţie mare... Olmazule, na cheia, mă, deschide tu hambarul ăla şi ia, mă, sacu' ăla din dreapta, peticit, şi adu-napoi cheia... Cuvinte ce-mi răsună şi azi în minte teribil de clare. Ca şi cum aş fi început încă de pe atunci exerciţiul tiranic al observaţiei.

Îl pomenesc pe feciorul aventuros al lui Vasile Rădulescu, intrat în mica istorie a târgului, pentru că el era fratele Cocăi, fata tuberculoasă a avocatului, frumoasă şi imaterială cum pot fi ftizicele, studentă la Litere. Blaga se îndrăgostise de ea şi îi scrisese vreo zece poezii pe care Puiu, decăzut după 23 august 1944, venise la Gazeta literară să le vândă fiindcă acum o ducea prost cu banii... Îl sfătuisem pe culoarul vopsit în alb ca de policlinică al redacţiei să se ducă să vândă manuscrisele atât de preţioase la Academie, - nu mai ştiu ce făcuse cu ele... Le citisem lacom pe loc şi pot să spun că erau grozave. Păcat că se pierdură... Ţin minte că Puiu se ferea de familie, să nu-l dea în judecată, deoarece i-ar fi compromis...

Am mai scris despre vizita senzaţională a lui Blaga la Urziceni şi cred că sunt singurul martor al ei mai de vază, reamintind scena de neuitat cu Blaga şi Coca - peste câteva luni avea să moară - mânând caii droştei cu două roţi