Radu Anton Roman s-a născut la 19 iulie 1948 la Făgăraş (în judeţul Braşov). După absolvirea Liceului "Radu Negru" din oraşul natal, a urmat Facultatea de Drept din Bucureşti, pe care însă n-a terminat-o. S-a înscris apoi la Facultatea de Ziaristică din Bucureşti şi, la încheierea studiilor, şi-a luat diploma de licenţă cu lucrarea Clişee imperative în cronica de artă. în prezent pregăteşte o teză de doctorat cu titlul Balcanism şi spirit balcanic în filmul şi literatura române.
Structural entuziast şi risipitor, dornic de cunoaştere în sensul cultural, dar şi existenţial al cuvântului, Radu Anton Roman a dus încă din anii adolescenţei o viaţă aventuroasă. A fost "chituitor de ferestre etaje înalte" la Hotel Intercontinental, între 1968-1969, învăţător la Râuşor, lângă Făgăraş, în 1970, pedagog şi gardian de noapte la "Sanatoriul pentru copii" din Timişul de Sus, în 1971, bibliotecar la Biblioteca Municipală Bucureşti, în perioada 1976-1978, redactor la ziarul Munca, între 1978-1985, pensionar, în perioada 1985-1990, director artistic la Televiziunea Franco-Română, între 1990-1991, ghid şi translator al echipei "Jacques-Yves Cousteau", în Delta Dunării, în perioada 1991-1992, director al revistei Turist Club, între 1993-1994, ataşat de presă la "Rhone-Poulenc" din 1994 şi până în 1999.
începând din 2000 lucrează ca prezentator-realizator la PRO TV şi ca redactor la selecta editură Paideia. Emisiunea sa Bucătăria lui Radu de la PRO TV are un remarcabil succes de public, deşi (sau datorită faptului că) depăşeşte domeniul gastronomic şi tratează probleme de istorie, antropologie, etnografie şi eco-geografie. Practic, după dispariţia emisiunilor Serata muzicală a lui Iosif Sava şi Profesiunea mea, cultura a lui Nicolae Manolescu, este cea mai valoroasă şi atractivă emisiune culturală din România.
Viaţa agitată nu l-a împied