Cine ar fi crezut că anumite frustrări din anul trecut se vor repeta şi anul acesta, că Suedia, ţara Premiului Nobel, va "suferi" din nou în acelaşi fel cu ţările care aşteaptă mai demult marele premiu...

Ca şi în toamna 2001, jurnalişti încăpăţânaţi s-au postat în faţa apartamentului în care locuieşte Tomas Tranströmer, aşteptând ore întregi, ca să plece mai târziu profund dezamăgiţi, când a răsunat la postul de radio suedez numele noului laureat: Imre Kertész. Eu însămi, întorcându-mă acasă, mi-am întâlnit vecinii care s-au uitat pieziş la mine: pentru ei Ungaria a luat premiul în locul Suediei şi pentru ei Ungaria este aproape România...

Numai jurnalistul Gert Fylking a reuşit să-l păcălească definitiv pe Horace Engdahl care-l "invitase" pe "Clovn" să nu mai apară niciodată în clădirea Bursei. Gert a găsit o nouă soluţie să-i râdă în nas Academiei: s-a deghizat pur şi simplu, punându-şi o perucă peste capul chel, o mustaţă stufoasă şi un nas "nobil", pentru a corespunde poreclei de clovn cu care secretarul permanent al Academiei îl botezase.

Când numele lui Imre Kertész s-a pronunţat, "clovnul" a strigat: Antligen! (În sfârşit!), stârnind aplauzele celor de faţă. Se pare că Horace Engdahl nu va câştiga niciodată meciul cu un clovn care are rolul său important: de a spune un simplu în sfârşit, conţinând un mare reproş la adresa Academiei care acordă rar premiul său ţărilor mici. Aici este vorba nu numai de Ungaria, ci de culturi care au căzut pe "locul doi", aşa cum scrie Imre Kertész în al său Jurnal de galeră: "Limba maghiară va fi mereu o limbă de rangul doi, o limbă necunoscută şi de neînţeles, cultura maghiară nu va avea niciodată un loc printre culturile universale, de aceea cultura maghiară s-a văzut ea însăşi ca o cultură de rangul doi, rău cunoscută şi mereu de neînţeles." Poate de aceea primele cuvinte ale l