Jeri Laber a descins în cochetul palat de la malul lacului cu acelaşi nume acum exact 20 de ani, în octombrie 1982. Ea nu venea pe sub mînă, ci ca invitat al autorităţilor indigene atît de puţin ospitaliere cu purtătorii vestici ai concepţiilor profesate de ea. Înţelegerea dintre cele două lagăre, parafată recent la Helsinki, alătura încurajatoarelor acorduri şi o disensiune majoră: respectarea drepturilor omului de către guvernele semnatare. Un grup de activişti pentru democraţie din SUA a format un comitet care îşi propunea să monitorizeze ce se întîmpla în această privinţă dincolo de Zidul Berlinului. Puţin înaintea expediţiei în România, la Bellagio avea loc o întîlnire care decidea constituirea Federaţiei Internaţionale Helsinki Watch, preşedinte fiind ales prinţul von Schwartzenberg, iar vicepreşedinte Jeri Laber. Acestei poziţii proeminente i se datoreşte gestul dictaturii bucureştene, dornică să fie gazda viitoarei reuniuni a ţărilor semnatare. Motivaţiile invitaţiei nu coincideau nicicum cu cele ale acceptării ei. Jeri istoriseşte peripeţiile acestei călătorii în volumul de memorii The Courage of Strangers, apărut anul acesta. Prefaţînd cartea, Vaclav Havel scrie: "În era dinainte de noiembrie 1989 Jeri a reprezentat pentru desidenţa cehoslovacă nu numai speranţa, dar de asemenea legătura cu întreaga lume". Pentru colaborarea lui Havel, lui Saharov şi a lui Walesa răspunsul dat ospitalităţii ceauşiste constituia un salt în necunoscut. Primele informaţii demne de încredere despre acea

dictatură hermetic închisă le-a obţinut pe parcursul conferinţei de la Bellagio, din partea unui tînăr istoric român refugiat la Paris: Mihnea Berindei. Urmînd recomandarea acestuia, întîia persoană pe care a încercat să o contacteze după sosire era matematicianul Mihai Botez. Descinsă la Intercontinental, ea a fost fireşte şocată de mizerul peisaj urban din inima c