Astăzi, vineri, 8 noiembrie 2002, la orele 12.00, în amfiteatrul Florian al Facultăţii de Filozofie, voi susţine teza de doctorat în filozofie care are drept structură internă sistemul de relaţii descris în titlul acestui text. Invit pe toţi cei interesaţi de tema rubricii pierdute în spaţiu să îmi fie alături la acest eveniment. Pentru o mai bună introducere la întîmplarea aceasta, sintetizez în cele ce urmează problematica tezei. În descendenţa definiţiilor lui Otto şi Eliade, ea îşi propune să problematizeze din perspectivă contemporană următoarea linie de argumentaţie: sacrul - definit drept ceea ce este total diferit, topos al alterităţii radicale - are loc - atît în sensul deplierii unui eveniment, cît şi în sensul propriu, de a se desfăşura într-un/pe un loc fizic - pe teritorii, adumbrindu-le în felul în care cei doi autori (şi mai cu seamă Eliade) l-au descris şi pe care, de asemenea, îl reiau şi eu, nuanţîndu-l, în teză. Condiţiile adumbririi unui asemenea loc "catastrofic" (în sensul dat de R. Thom termenului) sînt bine cunoscute: limitare, centrare, aducere la ordine (i.e cosmicizare) şi reiterare, ţinere în deschis prin ritualizarea afirmaţiei cu privire la prezenţa sacrului în chiar acel loc. Teza propune o discuţie relativ extinsă cu privire la modul de identificare - prealabil consacrării qua sacru - a unui asemenea loc al rupturii de nivel cosmic, descriind cele cîteva tipuri cunoscute de asemenea potenţiale locuri sacre. Cert este că, definindu-l ca teritoriu al lui das Ganz Andere, al cu-totul-diferitului, spaţiul sacru este deîndată redescoperit ca fiind SINGURUL loc potrivit aşezării umane. Există o aparentă stranietate conţinută nu numai în conceptul de sacru astfel definit (straniul ca expresie a străinătăţii şi/sau a înstrăinării, lucru pe care îl reţine şi limba), ci şi în intenţia de a "lua loc" - la propriu - întru sacru şi dintru s