Cînd plouă peste Craiova e ca şi cum s-ar prelinge din cer mîluri de frunze, pentru că toate periferiile oraşului sînt pline de plopi. La Caracal, ploaia are altă culoare: în dreapta gării, cum te uiţi din tren, a apărut un fel de restaurant care este totdeauna plin - plin cu exact acei oameni care, la al doilea rom îndoit cu bere, încep să se plîngă de lipsa banilor. (Sîmbăta trecută, dimineaţa, privind de la geamul trenului, o doamnă cu o ţigară şi două inele la mîna dreaptă îi spunea celui de lîngă ea: de cîte ori văd berăria asta mă aştept să iasă Dan Diaconescu din ea. Ciudată specie, femeile.) La Slatina, ploaia este argintiu-aluminată, dintr-un motiv în care, cu siguranţă, cititorul întrevede clişeul. La Tîrgu-Jiu, ploaia ar putea fi brâncuşiană, dar este doar mocănească; ea este ceva mai verde încolo, spre Mănăstirea Lainici, şi încă şi mai verde mai departe, spre Cozia, prelinsă peste umbrele lui Mircea şi lui Radu Vasile. Ploaia se mai curăţă puţin doar spre Turnu Severin, alunecînd - spre Dunăre - pe pereţii Turnului de apă. Şi, pentru că plopii nu mai sînt la modă, în centrul Craiovei, pe Calea Unirii, au fost plantaţi tei. Teii au rămas atît de mici încît, nu departe de ei, statuia lui Mihai Viteazul din piaţa centrală pare uriaşă - aceeaşi piaţă în care, pe 22 decembrie '89, craiovenii scandau Gorbaciov - Gorbaciov (în timp ce de la balconul primăriei, unde stătuse De Gaulle prin '68, făcea cu mîna cîntăreţul Tudor Gheorghe) şi în care în aceeaşi zi, mai pe înserat, generalul Roşu avea să spună că băieţii lui tocmai doborîseră, pe la Făcăi, vreo două duzini de elicoptere teroriste. Şi, dintr-un motiv care nu poate fi foarte clar în acest paragraf, mai aflaţi că pe la mijlocul anilor '70 emisiunile de televiziune preferate ale oltenilor erau Tele-enciclopedia şi documentarele de ştiinţă ale lui Andrei Bacalu. Craiova întinereşte. Duminică seara, d