Au crescut tarifele de conectare la Internet. Aparent, e vorba de obişnuita, de-acum, "aliniere la nivelul inflaţiei". Presa a criticat însă această măsură, Adevărul făcînd din ea chiar ştirea principală a zilei de 1 noiembrie, sub titlul "Chiar în ziua în care guvernul prezidat de Ion Iliescu a aprobat «strategia naţională informaţională», Romtelecomul greco-român scumpeşte conectarea la Internet a computeriştilor «pălmaşi»". La nivelul de trai din România, orice scumpire se simte destul de acut; în acest caz însă logica creşterii de tarife este şi mai greu de înţeles: la noi, utilizatorii de Internet sînt doar cîteva sute de mii, aşa că a le cere bani mai mulţi pentru aceleaşi servicii pare un gest haiducesc, după principiul "să luăm de la cine are". Nu mai vorbim de calitatea serviciilor: chiar dacă ai un computer foarte bun şi un modem de ultimă generaţie, conexiunea e de multe ori compromisă de performanţele slabe ale liniilor telefonice. Creşterea tarifelor este doar partea cea mai vizibilă a problemei. La fel de dureros este însă, în continuare, statutul general al "ideii de computer conectat la Internet". Nu se poate contesta succesul unor măsuri guvernamentale din ultima vreme, cum ar fi organizarea licitaţiilor electronice pentru achiziţii publice sau începerea dotării şcolilor cu computere. Dar asimilarea computerului ca instrument de lucru neapărat necesar şi integrarea lui în practicile cotidianului continuă să pună probleme de "adaptare culturală". Sîntem în plină lume a contrastelor: statisticile arată că România are cea mai mică rată de utilizare a Internetului din Europa, în schimb sîntem, de vreo zece ani, neîntrecuţi în anunţarea de strategii pentru trecerea la societatea informaţională. La Timişoara, cetăţenii îşi pot plăti taxele prin Internet (ceea ce în multe oraşe din Europa occidentală nu se poate), dar în Bucureşti am văzut zilele tre