"Noua critică", se pare, nu mai există. În schimb, mulţi dintre protagoniştii ei continuă să fie într-o formă de zile mari, semn al unei tinereţi uimitoare. Octogenarul Jean-Pierre Richard, citeam deunăzi într-un reportaj-interviu, îşi consacră cea mai recentă carte unor juni scriitori contemporani, confirmînd o dată în plus curiozitatea lui intelectuală şi disponibilitatea faţă de formule literare experimentale. S-a retras la ţară, şi-a cumpărat de curînd un automobil şi singurul indiciu care îi trădează vîrsta e, notează reporterul, faptul că rulează foarte încet, cu 25-30 kilometri la oră. E şi vîrsta, desigur, dar e - cred - şi o anume practică a lentorii, îndelung verificată în analizele răbdătoare pe text. Nu altul e demersul mai tînărului (cu un deceniu) Gérard Genette, ajuns acum la al cincilea volum din seria de Figures. Principiul e, din nou, acela al temei cu variaţiuni. Cartea se prezintă însă, de data aceasta, ca un mozaic, cele cinci secţiuni sînt alcătuite dintr-o multitudine de fragmente a căror succesiune ascultă nu doar de logica demonstraţiei ci şi de fantezia criticului, dacă nu de hazardul asociaţiilor. Digresiuni, paranteze, firul principal e reluat după sinuoase ocolişuri, autorul instituie (aşa cum declara într-un interviu acordat traducătoarei lui în româneşte, Muguraş Constantinescu) un "joc între continuu şi discontinuu, care este el însuşi continuu de la început pînă la sfîrşit". Citează vorba unui compozitor (sau interpret? nici el nu e sigur, oricum a uitat numele lui) după care "muzica nu se află în note, ci între note"; e, cum afirmă în alt loc, o poetică a intervalului, iar spaţiile albe dintre fragmente marchează un suspans al scriiturii şi "sugerează cititorului o pauză cu durată variabilă, între suspin şi acord de orgă". Avînd o banderolă pe care stă scris titlul unuia din capitole, Morţi de rîs (ca pentru a compensa banalit