Ma obisnuisem, deja, cu ideea ca nimeni nu vorbeste cu nimeni. Imi repetam zilnic asta, pentru a ma obisnui din timp cu anumite socuri nervoase, iscate de supralicitarea idealista a unor repere umane. De fapt se vorbeste din plin pe meleagurile noastre, se vorbeste intr-una, fara noima si frane, din toate partile si in toate directiile, ne improscam cu sunete oarbe, ne burdusim unii altora gurile si urechile intr-o competitie crancena a muteniei cu surzenia. Flecarim, palavragim, trancanim, dictam, carcotim, barfim, indrugam, sporovaim, clampanim, limbutim, melitam, balmajim sau mistocarim, adica ne sarguim in acele parti intime, inguste si umede ale comunicarii care amintesc, mai degraba, de onanie decat de amor, mai mult de smen decat de comert, de colivie, iar nu de vazduh. Discutiile noastre incap mai lesne-n alcov decat in bucoavne, sunt croite parca in buda, iar nu in agora, dialogurile sunt de fapt monologuri, purtatorii de cuvant sunt mai degraba purtatori de tucal iar in gusa fiecarui orator se ascunde un mic dictator. Avem o inclinatie speciala de-a ne folosi limba pentru a ne anchiloza auditoriul iar nu pentru a-l seduce. Inca-mi provoaca junghiuri amintirea buletinului meteo de la TV, cu acei mutanti care, odinioara, ne relatau, intr-o limba cvasinecunoscuta, despre elcatantele deplasari ale fronturilor atmosferice dintr-o emisfera in alta. Nu reuseai sa deslusesti profetia: o sa ploua, o sa ninga, o sa trasneasca? Facusera si din emisiunea aia banala un film de groaza: cand crainicul agita batul lung peste harta, sfredelindu-ne pe sub ochelari, aveai senzatia ca o sa sara la noi in sufragerie si-o sa ne altoiasca cu batul. Dupa revolutie s-a dezvoltat o adevarata industrie a coruptiei lexicale, importandu-se kilometri de termeni straini, cu care norodul ignorant, indisciplinat sau, mai degraba, greu de manipulat, era altoit peste bot si urechi ca sa se u