cum Chivas Regal poate să nască un poem Peste tot pe unde ne-am plimba pe teritoriul scumpei noastre patrii, de la mare pînă-n vîrful muntelui, dăm peste veşnicele gunoaie, deşeuri sau depozite dezafectate, ceea ce ne face să ne gîndim la binefacerile traiului în sînul naturii, unde orice legatură cu civilizaţia industrială să fie abolită. Începem să-i dăm dreptate domnului Spengler şi ne transformăm pe nesimţite în simpatizanţi Greenpeace: industria pîngăreşte tot ce atinge. Oare industria e aşa de rea, oare ea nu poate decît să se opună naturii, culturii, spiritului etc.? Acum cîţiva ani, în urma cîştigării unui concurs, am mers în Scoţia să văd cum se face whisky-ul Chivas Regal. Acolo am fost surprins să descopăr că o industrie profitabilă cum este cea a producerii scotch-ului nu numai că nu distruge sau perverteşte natura, ba chiar veghează la conservarea ei. La un moment dat, ghidul nostru (eram mai mulţi jurnalişti, din mai multe ţări) s-a oprit în dreptul unui podeţ şi a coborît o cană cu fir în apele rîului care trecea pe dedesubt. Credeam că vrea să ne arate cît de limpede e. Numai că omul ne-a luat prin surprindere: ne-a întins cana să bem, după ce a băut el mai înainte. La codelile noastre, ne-a explicat: "Apa din rîurile noastre este potabilă şi puteţi să beţi fără nici o grijă. Este în interesul nostru să fie aşa, pentru că din ea ne facem whisky-ul. O apă poluată ar duce la dispariţia whisky-ului scoţian şi de aceea noi controlăm foarte riguros activităţile din zonă şi, de exemplu, nu le permitem fermierilor să folosească pesticide sau alte chimicale." Iată cum un anumit interes economic poate să fie mai eficient decît zece Greenpeace. Iar rezultatul este că Scoţia, mai ales

în zona producerii whisky-ului, Speyside, este un colţişor de Rai ("colţişor de Rai" este, din păcate, o expresie golită de sens, dar încercaţi s-o recuperaţi, în cazu