interviu cu Teodor BACONSKY

Ai trăit mai mulţi ani în diverse locuri din Europa occidentală, mai întîi la studii, apoi în calitate oficială, ca ambasador la Vatican. În ce măsură te-ai simţit "cetăţean european"? Concret, cum ai perceput "ce te leagă" şi "ce te desparte" de oamenii printre care ai trăit? M-am simţit dintotdeauna european, fără ghilimele şi, probabil, fără exagerare. Adică mi-am dat seama că ROMÂNIA - cu tot ce punem în acest concept - n-are sens în afara istoriei europene. Sigur că o conştiinţă europeană nu e înnăscută, ci mai curînd inerentă experienţei culturale prin care îţi construieşti propria identitate. În ce priveşte calitatea de "cetăţean european", lucrurile sînt mai complicate. Cetăţenia presupune contractul cu un stat, inserţia socială şi adeziunea la valori comune. Din această triplă perspectivă, "cetăţenia europeană" apare doar ca un orizont ideal, nu ca stare empirică. Personal, sper că voi apuca vremea unei cetăţenii europene validate pe plan juridic şi instituţional. Am însă dificultăţi legate de proasta relaţie dintre baza creştină a Europei şi avatarurile ideologice ale modernităţii. Şi n-am deloc impresia că divorţul la care fac aluzie e o doar o problemă personală. Cu alte cuvinte, cred că "europenitatea" este mai mult un dat prealabil, care se cere asumat, decît o valoare adăugată prin operaţiuni de marketing politic. Mă întrebi ce m-a legat şi ce m-a despărţit de oamenii printre care am trăit, la Paris şi la Roma... Ei bine, la nivelul vieţii zilnice, asta nu prea are legături cu Europa! Trăieşti simpatii şi antipatii, stabileşti relaţii de prietenie sau de parteneriat oficial - dar toate aceste raporturi au, ca să zic aşa, un fundal "bilateral": eşti român şi devii prietenul unui francez sau al unui italian... Eşti ortodox şi comunici cu un catolic sau cu un protestant... În manualele de şcoală, simţul civic e def