George ACHIM

Iluzia ipostaziata

Editura Limes, Colectia „Paradigme“, Cluj-Napoca, 2002, 276 p., f.p.

Teza de doctorat a lui George Achim, strabatind o impresionanta bibliografie, urmareste istoricul, filiatiile si metamorfozele acestui „arhetip“ al gindirii occidentale – mai putin al culturii romanesti, careia aceasta vocatie a utopiei pare sa-i lipseasca si careia ii este consacrat ultimul si cel mai restrins dintre cele trei capitole.

Pornind de la distinctia dintre „utopie“ – „extrapolarea realului la fictiv“ (p. 18), „proiectie onirica“ care nu pierde insa strinsa legatura cu o logica a faptelor – „utopie satirica“ – care „pastreaza modelul utopiei si il corodeaza prin ironie si satira“ (p. 127) – si „distopie“ – „care pune in chestiune insusi modelul in esentialitatea lui, destructurindu-l, negativizindu-l, transformindu-l in opusul lui“ –, George Achim urmareste istoricul si legaturile pe care le stabileste fiecare dintre ele cu ideologia (miscarea dinspre proiectie spre instrumentare, punere in actiune, si astfel transformarea utopiei in ideologie, utopia in retorica discursului public, in legitimarea autoritatii si constituirea identitatii de grup), cu visul si evadarea onirica (E. Bloch, „utopia constructiva“ ca „vis cu ochii deschisi“, cit. p. 49) cu Science-fiction-ul, si, nu in cele din urma, Critica utopiei (a lui Karl Popper, Ortega Y. Gasset sau Nicolai Berdiaev) si a raporturilor pe care aceasta le stabileste cu realitatea. De la Republica lui Platon si Atlantida lui Morus la Insula Fortunata, Cucania Evului Mediu si Renasterii, marxism si Milenarismul actual al unui Fukuyama, utopia a constituit o proiectie holista intr-un „loc de nicaieri“ caruia, aparent, i s-au rupt legaturile temporale cu prezentul, un „niciunde“ care isi afirma insa imperios statutul de model ideal al lumii si care este de aceea „complementu