Desfasurindu-se spre sfirsitul lunii octombrie, Festivalul International al Filmului de la Viena are avantajul ca este programat dupa cele mai importante festivaluri din lume – Berlin, Cannes, Venetia, Toronto –, avind deci ocazia sa prezinte la creme de la creme a unui an cinematografic, si in buna masura o si face, dovada fiind Omul fara trecut al lui Kaurismäki, Halbe Treppe al lui Andreas Dresen sau Oasis al sud-coreeanului Lee Chang-Dong, toate distinse cu premii speciale la festivalurile amintite; ambitia sa secreta este insa de a da o noua sansa debutantilor, reuniti in sectiunea Who’s next, unde l-am regasit si pe Cristi Puiu cu Marfa si banii.
De o atentie speciala s-au bucurat si documentaristii, gala de deschidere a festivalului programind Être et avoir al francezului Nicolas Philibert, povestea plina de sensibilitate a unei clase primare dintr-un satuc din Auvergne, a drumului spre cunoastere si autodescoperire a unor napirstoci condusi cu tact de un invatator cu harul profesiei in singe.
Tot in sectiunea dedicata filmului documentar – deosebit de bogata: 35 de filme! – s-au putut vedea Bowling for Columbine al americanului Michael Moore, distins cu un premiu special la Cannes pentru satira sa la adresa maniei pentru arme a americanilor, sau 1974, une partie de campagne al francezului Raymond Depardon, o reflectie asupra imaginii puterii si a puterii imaginii, prilejuita de campania electorala pentru prezidentialele din 1974. Aceasta este prezentata ca o corrida, in care Valéry Giscard d’Estaing era taurul (de altfel, acesta va interzice timp de 28 de ani prezentarea publica a filmului). Deosebit de interesant a fost Kafka merge la cinema al lui Hanns Zischler, care porneste de la cuvintele „Am fost la cinema. Am plins“ si reconstituie o epoca bintuita de un Kafka aflat mereu intre vis si realitate.
Filmul lui Zischler, care acum lucrea
