„Reinventat“ de PDSR imediat dupa alegerile din noiembrie 2000, Ristea Priboi ar fi trebuit sa ocupe, in viziunea partidului majoritar in Parlament, fotoliul de presedinte al Comisiei parlamentare de control al Serviciului de Informatii Externe (SIE). La vremea respectiva, presa a descoperit si dezvaluit ca Priboi era mai mult decit „recomandat“ pentru acest post, data fiind competenta acumulata in anii cit activase in cadrul Departamentului de Informatii Externe (DIE) al fostei Securitati.

Mai mult, el nu activase pur si simplu, ci fusese implicat in mod creativ in actiunile regimului Ceausescu orientate impotriva postului de radio Europa Libera. Evident, Ristea Priboi nu a recunoscut o clipa implicarea lui in atentatele puse la cale de Securitate impotriva Europei Libere. El a sustinut sus si tare, incercind sa-si apere pozitia de presedinte al acelei Comisii, ca nu a fost niciodata implicat in demersuri ale politiei politice. Sustinut de liderii partidului de guvernamint, ca si de presedintele Iliescu, Priboi s-a retras, totusi, din functia care provocase rascolirea – usor suparatoare – a trecutului.

Discutia despre cazul Priboi a adus atunci, din nou, in discutie problema specialistilor din fosta Securitate care ar trebui mentinuti in posturi corespunzatoare inaltei si indelungatei lor calificari – dupa ce un tip de argumentatie similar fusese exploatat cu obstinatie, la inceputul anilor ’90, cu ocazia rebotezarii, de catre nasul Virgil Magureanu, a Securitatii in Serviciul Roman de Informatii. Din decembrie 1989 incoace, refrenul „nu-i dam afara, pentru ca se pricep mai bine decit altii“ sau – cel nespus – „nu-i putem da afara, pentru ca stiu prea multe despre noi“ a facut mai multe victime – institutionale – decit toate revolutiile posibile la un loc. De aceea, adeptii curateniei totale au fost, din ce in ce mai mult, priviti ca niste mici animale c