Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Absolventi targumureseni, pe mari scene

Publicat in Cuvantul Liber, marți 12 noiembrie 2002 ·

- Social - nr. 222 / 12 Noiembrie, 2002 L-am revazut pe Marius Bodochi pe scena TNB, vineri 8 noiembrie, intr-o premiera care se "asorteaza" apropierii Sarbatorilor-"Ispita"de Vaclav Havel, in regia lui Mihai Manolescu. Am realizat cu el un interviu amplu, reproducand acum doar un fragment. "Cred ca spectacolul nu e o comedie, ci o tragico medie, o replica la «Faust», iar Havel, fiind un tip inteligent, normal ca n-a incercat sa lupte cu Goethe, ci sa faca o parafraza la opera sa, cu mult umor, pentru ca altfel ar fi avut de pierdut. Din toata experienta lui dinainte de caderea «cortinei de fier» a privit opera cu detasare, si probabil de aici a iesit comicul situatiei. Eu comedie am mai jucat destul de mult, chiar cu recitalul din "Iasii in Carnaval"- cabaret in regia lui Frunza - am fost, in 2002, in SUA (pentru ca ma intrebi, nu regret ca nu filmez la Hollywood..., fiecare om are o soarta, iar eu am filmat la nemti, austrieci, unguri, foarte bine). Nu am avut nici un soc, America e o tara cu oameni civilizati, instariti, care cunosc valoarea banului, dar si cea umana, oameni normali, acolo intri in normalitate. Socul il ai la noi, tot timpul, pentru ca aici lucrurile sunt anormale in mare parte, inca «sita» are mult de cernut. Normalitatea nu trebuie sa ne sperie, sa ne socheze, ci sa ne ambitioneze, sa ne faca optimisti. Cand vad ceva rau, devin incrancenat, dar incerc pe cat posibil sa indrept lucrurile. Cred despre mine ca sunt un tip pozitiv, si, daca am reusi sa indreptam toti lucrurile, am putea ajunge la normalitate. Ma socheaza, de exemplu, cand vad un spectacol prost, nu-mi mai vine sa-mi fac meseria.Sa-ti raspund in continuare - nu sunt gelos pe Marcel Iures, ci il pretuiesc, pentru ca e un mare actor, iar eu nu pot fi invidios decat pe actorii prosti. Am jucat cu el pe scena, cu Adrian Pintea in film (te astept la premiera, pe 22!), si foarte multa lum

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 3 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 3 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum o ora
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

Rusia „trage” China în războiul său cu Ucraina, acuză Zelenski

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuși cetățeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP. Rușii „trag alte

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 7 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 7 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Nicuşor Dan, întrebat dacă exclude varianta de a nominaliza un premier de la PSD: Nu-mi doresc, dar nu exclud

News.ro acum 2 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan susţine că, deşi au afirmat, după scrutinul anulat din luna noiembrie a anului trecut, că au înţeles lecţia dată de electorat, partidele au continuat să guverneze în acelaşi mod în care a

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

0°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
dum.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°