Teatrul Odeon continuă ambiţios proiectul de depistare, lansare şi susţinere a tinerilor regizori, proaspăt absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică şi nu numai. Această încercare, deloc simplă şi nici foarte spectaculoasă în primele etape, poate avea mize mai profunde şi de fapt în această direcţie se duce proiectul iniţiat de Alexandru Dabija şi continuat de Dorina Lazăr, actualul director al Teatrului Odeon. Una dintre mize poate fi chiar şansa de a descoperi un nume, măcar, de regizor. Altă miză, şi mai îndrăzneaţă ar fi chiar tentativa de a defini, în măsura în care există un nou val de regizori. Cei sondaţi sînt proaspeţi şi, foarte interesant, atenţi şi preocupaţi de textul dramatic, de cuvînt şi de o altă dinamică a punerii lui în pagină. În stagiunea trecută trei tineri au fost reţinuţi în urma selecţiei: Sorin Militaru, Anca Maria Colţeanu şi Alexandru Berceanu. Fiecare dintre spectacolele lor - Genocid sau ficatul meu e fără rost, Alchimistul, Marisol - a reţinut atenţia publicului şi a criticii de specialitate. Deschiderea stagiunii 2002-2003 a adus-o la rampă pe Andreea Vălean, regizor şi, deopotrivă, dramaturg, cu montarea Norway. Today de Igor Bauersima, în traducerea lui Victor Scoradeţ. Dramaturgul, născut în 1964 la Praga, a plecat de la un fapt real pe care a încercat să-l studieze cu lupa. În 9 februarie 2001, un băiat săturat de viaţă caută pe Internet confraţi cu aceleaşi gînduri. După zece zile, o tînără şi un tînăr se sinucid sărind, împreună, de pe o stînca, de la 600 de metri altitudine. Ce se întîmplă cu ei în acest interval, ce experimentează, teribilist, în fond, la vîrsta lor, înaintea păşirii în moarte? Cît de bine se cunosc şi îi cunosc pe cei din jurul lor? Andreea Vălean alege pentru răspunsuri şi pentru rolurile Iulia şi August pe tinerii actori sosiţi de curînd în trupa Odeonului, Paula