Să presupunem că dl. Geoană, ministru de externe în cabinetul Năstase, are dreptate. Să presupunem că "din punctul de vedere al relaţiilor serviciilor române de informaţii cu partenerii lor occidentali, această problemă nu este o problemă de preocupare" (citatul reproduce întocmai subtila gândire geoaniană). Să presupunem că dl. Geoană nu minte când afirmă că problema securiştilor români "a fost rezolvată prin contacte directe pe canale speciale (cât de speciale, n.m., M.M.) specifice (specifice cui?, n.m., M.M.) şi pot să spun cu toată răspunderea că nu există o problemă din punct de vedere al prezenţei acestor lucrători de Securitate în structurile de informaţii româneşti sau în structuri guvernamentale".

Nu zău?! Or fi "canalele" d-lui Geoană "speciale", or fi ele şi adânci, dar nu ştiu ce legătură au cu mult mai puţin speciala realitate cotidiană. Nu neg că la vreun barbecue în suburbiile Washingtonului sau pe marginea vreunui teren de tenis din Maryland şi Virginia amicii din sferele politice americane or fi dat înţelegător din cap când o fi venit vorba de atacurile din presa americană. Ştiu cât de uşor se nasc (dar şi cât sunt de fragile) complicităţile născute în politică. Şi nu doar în politica românească. Chiar dacă i-or fi transmis, în particular (eu asta înţeleg prin "canale speciale"; poate pe alţii gândul îi duce la realităţi mai complicate!) că securiştii de acasă pot sta liniştiţi, eu n-aş fi chiar aşa de calm ca dl. Geonă. Şi, mai ales, nu mi-ar fi trecut prin cap să mut în domeniul "mitologiei" deceniile de batjocorire a românilor de către zbirii securităţii.

O fi fost mitologică activitatea Securităţii... în ce mă priveşte, nu dau o ceapă degerată pe astfel de declaraţii, simple răspunsuri-tip clocite de multă vreme în incubatoarele unor vechi mentalităţi. Şi e păcat că un personaj ce ambiţionează la o îndelungată c