Iniţiere

Cum mă uitam la măştile de aur,

La zâmbetul pictat pe sarcofage,

M-am întrebat dacă e cu putinţă

Să-mi fac din suflet o armură

Atât de clar strălucitoare

Încât să nu ghicească nimeni

Că dedesubt amar scapătă trupul,

Să fiu etern prezent chiar de-năuntru

Mi-aş înceta deodată locuirea.

Nu-mi încheiasem bine gândul

Când literele de pe pagini

Şi pozele cu falnice morminte

Au început să mă viseze.

Simţeam un rece de statuie

Suind în sânge şi obrazul

Mi se-nvechia pe foaia mută,

Şi dacă nu-mi suiam privirea

Spre cer către un cârd de berze

Care vâsleau atunci spre soare-apune,

N-aş fi descoperit ce-i nemurirea.

Penitenţă

Mă apăsau deşertul nopţii,

Cetatea în paragină, muţenia,

Când L-am văzut pe treapta scării

La care nu puteam ajunge.

'Cum vii cu mintea dezbrăcată

Ca să-mi aduci în dar nimicnicia,

După atâta vreme de zăbavă ?

Întoarce-te şi pregăteşte-mi

Înfăţişarea ta de sărbătoare'.

Am alergat acasă într-un suflet

Şi-am început să caut prin dulapuri,

Dar nici un strai, nici o-ncălţare

Nu mă închipuia altminteri,

Şi se făcea târziu, trecură anii,

Până în ceasul de-ntuneric

Când m-am înspăimântat la gândul

Că nu se mai putea să mă aştepte.

M-am smuls cu grabă dintre lucruri,

Şi-am izbucnit în golul nopţii,

Am revăzut cetatea părăsită,

Treptele scării fără nimeni

Şi am căzut cu faţa în ţărână.

Pe când mă zbuciumam jelindu-mi

Întârzierea, viaţa mea pierdută,

Grăi pe-aproape glasul nentrupării:

'Împodobită-mi eşti de deznădezde:

Lumină fie-ţi sfâşierea' .