Pacoste a regimurilor democratice, ca pol negativ al încurajării individualismului, corupţia musteşte şi în mediile totalitare, unde subiecţii privilegiaţi cunosc altfel dulceaţa vieţii decât mizerabilele şiruri ale anonimilor din lagăre şi de pe la cozi. Şi, desigur, cum ar putea lipsi corupţia în acele regimuri de tranziţie unde minele de aur produc mai puţin decât provizoratul?

Aici, unde unei tradiţii i se substituie o alta, cu fantastice schimbări în registrul onomastic, riscul clătinării edificiului social, în măduvă ros de pofticioase termite, se combate prin adormitoare muzici politice, cu efecte paralizante de natura gazelor folosite de trupele Omon împotriva teroriştilor ceceni - acei inşi mânaţi de ideea bizară de a-şi vedea patria independentă. Dar cum în sofisticate perioade istorice idealul independenţei naţionale se împalidează la pătrunzătorul miros de petrol, la fel de himeric se arată acela al stârpirii marii corupţii, fie din rădăcini, cum preconizează dl. Adrian Năstase, fie în persoana nesătuilor actanţi ce profită de pe urma acesteia - cum nu mai preconizează dl. Adrian Năstase.

Nu vom intra în detalii, de ce aşa şi nu invers, sarcina pe care ne-o propunem este, pe urmele premierului, de a desprinde optima soluţie în eradicarea plăgii care ţine în menghina sărăciei două treimi din populaţia unei ţări cu un veac în urmă grânarul Europei. Marea corupţie, cea mică mai poate zburda o vreme...

Luând în consideraţie că unde se adună mulţi bani de îndată se înfăţişează un corupt - distinşi domni ai copilăriei mele pronunţau conrupt, mai sonor, mai pe placul limbii - şi-i înhaţă fără putinţă de a fi împiedicat, necum penalizat, la mintea cocoşului este că lovitura de graţie, pe care din plin o merită ticăloşii, ar fi desfiinţarea banilor. Nu poţi construi palate contra legături cu ouă şi nici depune în băn