Feminismul este un curent de gândire care, în pofida activismului teribil, nu şi-a găsit o identitate şi o arie de operare în literatură prea clar definită. E existat în America un soi de radicalism literar feminist numit womanism, ce a dat, din fericire, valori de talia lui Alice Walker, sau Toni Morrisson. Pe teren românesc, acest curent de gândire se reduce la studiile de gen şi la latura politică a mişcării. Se poate face şi critică de acest gen, căutând latura ideologică a textului şi deconstruind-o cu sentimentul buclucaş şi amuzat că aceste idei sunt deopotrivă creatoare şi autodinamitarde, dar cu plăcerea reală a exerciţiului intelectual.

De pildă Marin Preda făcea literatură feministă avant la lettre sau, cel mult, inconştient. Nuvela Ana Roşculeţ se pretează de minune unei posibilităţi de analiză venind dinspre feminismul marxist atât pentru că nuvela este în mod programatic marxizantă, cât şi pentru caracterul rudimentar al personajului şi epicii. În acelaşi timp serveşte ca exemplu pentru intersectarea marxismului cu feminismul, hibridul rezultat apropiindu-şi şi punctul de vedere psihanalitic.

În Revoluţia din Octombrie se remarca la un moment dat o femeie de extracţie nobilă (sic!) cu un discurs zgomotos "feminist" - ghilimelele se datorează inexactităţii termenului, pentru ea lupta de câştigare a drepturilor femeilor nefiind separată de lupta contra capitalismului. Alexandra Kollontai (1872-1952) a fost numită Comisar al Poporului şi conducător al Departamentului Central al Femeilor, ca răsplată pentru propaganda asiduă a ideilor marxiste (deşi se formase intelectual citind Engels şi Bebel), iar în ceea ce priveşte problemele femeilor în particular, Alexandra Kollontai predica necesitatea ca femeile să participe activ la eliberare şi să nu aştepte ca revoluţia să le ofere pe tavă eliberarea. Cerea şi ea ceea ce ulterio