Luminiţa Răuţ: Domnule Yuri Kordonsky, aţi montat în Teatrul Bulandra spectacolul Unchiul Vanea în 2001 şi după 17 luni v-aţi reîntâlnit cu actorii şi aţi revăzut spectacolul. Cum a fost revederea aici, în Mexic, unde Unchiul Vanea este invitat la Festivalul Internaţional Cervantino, dând trei reprezentaţii la Guanajuato, una la Queretaro şi două la Ciudad de Mexico?
Yuri Kordonsky: În realitate nu simt că a fost o revedere, ci mai degrabă o continuare a relaţiilor noastre care n-au încetat niciodată, căci după premiera spectacolului în mai 2001, m-am gândit enorm la el şi m-am tot frământat ce mai puteam face. A fost un fel de monolog interior care a tot continuat sau poate un fel de dialog inexistent între mine şi trupă şi cred că actorii au avut acelaşi sentiment, fiindcă atunci când ne-am întâlnit am reînceput lucrul din acelaşi punct în care ne despărţiserăm; aşadar n-am simţit că s-ar fi produs o ruptură propriu-zisă.
L. R.: Cum a fost revederea cu actorii?
Y. K.: Mi-a fost foarte dor de actori pentru că împreună am trăit momente unice când am făcut spectacolul, ceva s-a întâmplat când mi-am făcut distribuţia, m-au căutat actori importanţi, de aceea am fost fericit să lucrez la Unchiul Vanea. E foarte important să revăd spectacolul, e ca un test pentru mine, e vorba de un progres personal, vreau să ştiu încotro mă îndrept, am oare acelaşi ochi, aceeaşi intuiţie ca înainte, sunt oare mai bun sau mai rău decât am fost?
L. R.: Aţi afirmat că lucraţi în continuare la Unchiul Vanea. În ce sens?
Y. K.: Da, continuu lucrul. Chiar în ziua în care ne-am reîntâlnit în Mexic, am reînceput repetiţiile şi nu era vorba doar să pregătim spectacolul pentru o nouă scenă, ci de îmbunătăţirea lui. După primul spectacol, susţinut în Teatro Principal din Guanajuato, am stat de vorbă pe îndelete cu actorii.
