Martea trecuta, pe 12 noiembrie 2002, pe harta Romaniei a aparut o scoala noua: Scoala „Mircea Nedelciu“. Fundulea. Locul nasterii lui Mircea Nedelciu. Si data: 12 noiembrie 1950. Daca nu s-ar fi grabit sa plece dintre noi, ar fi implinit 52 de ani. Iar in satul in care a vazut lumina zilei, devenit intre timp oras (administrativ, caci – altfel – taranii continua sa traiasca acolo in gospodariile lor traditionale!), ar fi functionat mai departe Scoala generala Nr. 1 Fundulea.
Cladirea in care a invatat carte colegul nostru e inca in picioare, insa intr-o stare destul de avansata de degradare. Elevii de astazi o folosesc pe cea mai mare construita alaturi, cindva, in anii ’70 (de cind a avut timp sa se „faneze“ bine si ea!). Sotia lui Mircea, Mira Nedelciu, si sora lui mai mare, Georgeta Nedelciu, spera sa convinga autoritatile locale sa atribuie cladirea cea veche unei Biblioteci „Mircea Nedelciu“, de care orasul Fundulea ar avea nevoie.
Deocamdata, pe 12 noiembrie a avut loc acolo ceremonia de inaugurare a nou-botezatei scoli. Intr-o sala de clasa de la etaj (un „laborator“ cu ceva „materiale didactice“, intre care Mircea s-ar fi bucurat sa vada si un computer) s-a strins atit de multa lume, intr-o inghesuiala atit de mare, incit nu e de mirare ca unei fete i s-a facut rau si a trebuit sa fie scoasa la aer curat: familia, prietenii din viata si din literatura, fostii colegi de scoala si de liceu (de la Branest, unde, absolvent recent al scolii din Fundulea, a scris la 15 ani Jurnalul de bord pe care-l publicam in aceste pagini), notabilitati locale si judetene (primarul si alti functionari publici din Fundulea, intre care si seful postului de Politie, iar de la Inspectoratul judetean Calarasi al Ministerului Educatiei si Cercetarii – o tinara si emotionata invatatoare), plus – fireste – gazdele, profesori si elevi, in frunte cu inimosul director a