Nu stiu daca Ioan Nemtoi l-a citit pe Bachelard (cu a sa Psihanaliza a focului sau cu Apa si visele), dar opera sa consoneaza perfect cu intuitiile filozofului. Fiecare gest, fiecare secunda, fiecare componenta a fanteziei si muncii sticlarului n-au pret, in ochii lui Ioan Nemtoi, daca nu transforma fizica in metafizica, nisipul, metalul, focul si imaginatia in arta si har. Cu alte cuvinte, daca nu transforma alchimia in stiinta, nisipul de Miorcani in fascinatie, sticla fluid-incandescenta in emotie si transparente, gindul in opera. Ioan Nemtoi este artistul care are stiinta si fantezia de a turna primul, in sticla, Cina cea de Taina, intrind, astfel, intr-o ambianta tulburatoare (pina ieri de neimaginat), alaturi de marii creatori care au „dezvaluit“ lumii misterul Euharistiei, prin arta culorii, a sculpturii, mozaicului sau chiar a muzicii. In cuptoarele de la Dorohoi, artistul isi pune probleme si cauta solutii; preia vechi teme si motive, le retranspune, le reinterpreteaza, prezentindu-le inspirat ca pe niste „epifanii“ ale geniului. Sigur, socul este imens, noutatea pulverizeaza aproape toate canoanele reprezentarii Cinei sacre. Trecatorii in timp vor fi vazut poate creatiile altor mesteri, anonimi sau nu, de la zugravii de pe Muntele Athos la marii artisti ai Renasterii italiene sau la misticii barocului spaniol, dar niciodata o compozitie precum Cina lui Ioan Nemtoi…

Si nici nu-i de mirare, atita timp cit, stiind totul despre legile si secretele materiei incandescente, artistul inoveaza la limita posibilului, uimind prin originalitatea discursului formal, prin bogatia repertoriului decorativ. Arta sa aglutineaza si rafineaza cam totul: superoxidarile de plumb, pentru mai marea rezistenta a sticlei si difuziunea luminii (à la George Ravenscroft), efectele virfului de diamant cu ciocanire usor-punctata (specifice sticlariei olandeze), sticla opaca