Cei din UE nu stau la rind
Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca, undeva linga Sala Palatului, Bucuresti. Biroul unde se elibereaza permisele de munca pentru strainii care vin sa lucreze in Romania. Program cu publicul, martea si vinerea, intre orele 9.00 si14.00. Coada groasa, pe trei rinduri. Majoritatea celor care asteapta sint romani. Ici, colo cite un chinez sau un turc. Un functionar ne dezleaga misterul: daca vreun englez, un neamt sau vreun frantuz ajunge sa lucreze in Romania vine, de obicei, pe o functie importanta intr-o firma; iar firma nu-l plateste cu mii de dolari pe frantuz sa piarda timpul stind la cozi, asa ca isi trimite unul dintre salariatii romani sa obtina documentele pentru angajatul ?de export?. Strainii care, de nevoie, dau piept cu birocratia de la noi provin, in mare parte, din tari sarace si vin sa caute in Romania o bucata de piine. Ne-am intrebat insa ce-i mina pe cei din tarile dezvoltate sa lucreze la noi. Am stat de vorba cu patru occidentali si am incercat sa privim alfel in jur. Prin ochii lor.
Director francez, trimis in recunoastere
Dupa citeva ceasuri de cautari, am nimerit chiar in biroul unui francez, Jean Pierre Guibbert, 52 de ani, vicepresedintele unei companii multinationale producatoare de anvelope. Are fata unui personaj tocmai bun de pus pe o bancnota de 50 de euro: parul grizonat asezat in trepte moi, o mustata cit amindoua spincenele lui Albulescu, pometi puternici. Din ?87 este director de resurse umane si a fost trimis sa lucreze in Nigeria, Filipine si, pentru sase ani, in Mexic, iar din ianuarie 2000, in Romania. Nu stie cit va sta aici. Sefii il pot trimite oricind intr-un alt colt al lumii.? Multinationala pentru care lucreaza cumparase doua fabrici de anvelope de la un industrias roman, iar Jean Pierre a fost trimis la Bucuresti pentru a pregati sosirea a 15 colegi si a sotiilor aces
