S-au înmulţit semnalele, din cele mai diverse surse, conform cărora nu mai citim nici ceea ce citeam înainte, nici în acelaşi fel. Ca să ne dăm seama de corectitudinea acestor semnale, ar trebui, probabil, să ştim care este frontiera temporală dincoace de care atît literatura, cît şi lectura s-ar fi schimbat. Partizanii ideii de schimbare (majoritatea tineri, dar nu exclusiv) ne lasă să subînţelegem că schimbarea este direct legată de evenimentele din decembrie 1989. Pe de o parte, dispărînd cenzura, multe din "reflexele" literaturii anterioare şi-ar fi pierdut actualitatea; pe de altă parte, redeschiderea către occident a literaturii noastre ar încuraja o "contemporaneitate" a viziunii şi practicilor ei cu desăvîrşire de neconceput înainte. Se remarcă, de altfel, lesne că acestea sînt chiar liniile principale de schimbare: o desfacere a tematicii şi limbajului din chingile ideologiei comuniste (aşa dar, o deplină libertate de a aborda domenii pînă deunăzi interzise, cum ar fi religiosul, sexualitatea, cotidianul mizer ş.a., dar şi o îmbogăţire a lexicului literar, strict controlat înainte de '89); apropierea de standardele actuale ale literaturilor occidentale, în materie nu doar de problematică, dar şi de public, cu alte cuvinte, adaptarea criteriilor specifice artei la economia de piaţă şi la succesul financiar.

Trebuie să spun din capul locului că privesc cu oarecare scepticism acest punct de vedere. Rezervele mele ţin, întîi şi întîi, de legătura oarecum mecanică pe care adepţii lui o fac între schimbările politico-sociale şi cele literare. Există, în toate timpurile, un anumit decalaj între unele şi altele. Nici chiar instaurarea regimului comunist, în august 1944, n-a condus de la început la o modificare radicală a regulilor jocului cultural. Vreme de cîţiva ani s-au prelungit tendinţele şi formele anterioare. Abia instituţionalizarea cenzu