După apariţia postumă a unor jurnale de răsunet semnate de M. Sebastian, I. D. Sîrbu, M. R. Paraschivescu, Petre Pandrea, C. Beldie, Alice Voinescu etc., cel datorat lui Traian Chelariu (1906-1966) întregeşte seria şi, natural, se distinge prin cîteva trăsături specifice. N. Manolescu îl socoteşte un "jurnal tipic maiorescian", ceea ce e adevărat pe latura sa de consemnări cotidiene, detaliate, precise, cu o alură adesea "neliterară". Dar spre deosebire de Însemnările zilnice ale mentorului Junimii, care catagrafiază o biografie, cele oferite de scriitorul şi cărturarul bucovinean transcriu un destin. Destinul dramatic al unui creator pe care epoca avută în vedere (1956-1960) l-a distorsionat din pricinile istorice ştiute, oglindind într-însul condiţia analoagă a numeroşilor oameni de litere şi intelectuali de elită. Să observăm că tonul alb, obiectiv al lui Traian Chelariu scoate în relief cu un augmentat efect aspectele flagelului fără precedent pe care era totalitară l-a abătut asupra culturii româneşti. Autorul nu este un opozant deschis, un răzvrătit. Face chiar încercări de adaptare la "lumea nouă" (înscrierea în PCR, cîteva texte pe temele impuse, singurele pe atunci publicabile), dar totul are o limită. Buna sa credinţă de cetăţean corect intră în impact cu împrejurări insuportabile. Din cauza activităţii literare mai vechi, a unei adeziuni liberale şi a unor articole antisovietice din timpul războiului, devine un indezirabil, un "epurat". Nu e acceptat nici în partid, nici în Uniunea Scriitorilor, unde se zbate să intre în chip umilitor, în pofida unor recomandări măgulitoare, recoltate de la personalităţi nici ele prea bine văzute, cel puţin pînă la un punct, precum Tudor Arghezi, Tudor Vianu, Perpessicius. Se vede silit a-şi cîştiga existenţa efectuînd deratizări şi dezinsecţii ori, cel mult, ca un hatîr, predînd aritmetica la clasa a cincea elementa