La mijlocul mandatului, P.S.D. oferă imaginea unui partid lovit de streche. Oricâte alte comparaţii aş căuta, singura nimerită e aceea cu ultimii ani ai lui Ceauşescu. La fel ca prin '86 - '89, când puterea se concentrase în mâinile celebrei familii, o gaşcă de politruci supun astăzi ţara la un necontenit viol economic, politic şi moral. Aberaţiile ieşite zilnic din mintea şefilor pesedişti îmbină răceala scenariului represiv, gândit în laboratoarele puterii, cu iniţiativa detracată, din teren, a personajelor de prim-plan. într-o bielă manivelă infernală, ceea ce scapă partidului e sancţionat de guvern, ce nu poate rade guvernul lichidează parlamentul.

Răsfoiţi "Monitorul Oficial" din ultimii doi ani şi veţi fi şocaţi de nebunia de legi şi hotărâri ieşite din minţile unor revenanţi comunişti ce toacă fără nici o remuşcare milioane şi miliarde din bugetul cetăţeanului (şi nu ai statului, ficţiunea represivă îndărătul căreia se ascund profitorii dintotdeauna; nu de alta, dar nu statul transpiră să facă bani, statul doar stă şi taie hălci din agoniseala nefericitului cu botniţa pusă). Veţi spune că nimeni nu ţine cont de ce se legiferează în parlament şi decide la guvern, că există întotdeauna portiţe de scăpare. Aşa este. Numai că portiţele de ieşire sunt totodată portiţele de intrare în nebunii încă mai mari, în situaţii ce fac din infernul lui Dante un biet parc de distracţii.

în clipa de faţă, ce mă uimeşte mai mult nu e obsesia P.S.D.-ului de a acapara şi controla totul. Oameni proveniţi direct din sistemul comunist nu ştiu, nu pot şi nu vor altceva decât ce i-au învăţat Dincă, Postelnicu, Manea Mănescu şi Leanţa. Ei vor să aibă totul în mână, pentru că sunt incapabili de dialog, adaptări la situaţii şi la înnoire. Ei sunt inflexibili pentru că sunt lacomi. Ce nu văd, în goana oarbă spre dictatură, e primejdia la care se supun ei în