Gelu Visan, consilier judetean, suparat: „Aruncam pe geam, intr-o veselie, miliarde de lei pentru drumul Grecesti-Secu. Dar asta e, ni s-a spus ca inca sintem sub contract cu firma GENERAL COMI si nu avem ce sa facem. Am discutat cu vicepresedintele Marin Diaconeasa si am ajuns la concluzia ca trebuie sa folosim la maximum trenul reciclator ca sa reducem costurile.“ Marin Diaconeasa, vicepresedintele Consiliului Judetean Dolj, intelegator: „Da, numai asa am putea rezolva mai multi kilometri de drum intr-un an“. Constantin Nistor, tot consilier judetean, nelamurit: „Nu inteleg nimic. Materialul prezentat este prea sintetic. Din cite vad in anexe, am cheltuit 11 miliarde de lei ca sa plombam 35.000 de gropi. Si inca trei miliarde, pentru taierea buruienilor. Nimic despre programul de investitii pe care l-am votat“. Replicile de mai sus s-au facut auzite luni, in cadrul sedintei ordinare a Consiliului Judetean Dolj. Cauza lor? Citiva dintre slujbasii statului isi dadusera seama, dupa mai bine de doi ani de mandat, ca oficialitatile platesc, pentru asfaltarea unui kilometru de drum, de vreo patru-cinci ori mai mult decit costa in realitate.
Consilierii doljeni nu au prea fost de acord cu informarea prezenta in dosarele de sedinta, in conditiile in care pe final de an, pentru a nu se pierde banii, CJ a alocat pentru asfaltarea unor drumuri inca zece miliarde de lei, initial alocate altor investitii. Previziunea ca, in curind, un kilometru de asfalt ar putea costa opt miliarde de lei i-a iritat pe multi dintre consilieri. Unii au gasit solutia: pe viitor, asfaltarea sa se realizeze cu ajutorul trenului reciclator Wirtgen 2500, care ar reduce costurile pina sub 1,5 miliarde de lei pe kilometrul de asfalt.
Vicele Diaconeasa sustine ca nu va mai lucra cu nici o firma, pentru a evita scandalul
Vicepresedintele CJ, Marin Diaconeasa, afirma