Aeronava Boeing încearcă de şase ori să aterizeze în Ciudat de Mexico, într-un târziu izbuteşte; aeropotul miroase teribil a kerosen, un panou te învaţă cum să lupţi împotriva febrei aftoase, un personaj aidoma celor din telenovele întâmpină echipa Unchiului Vanea a Teatrului Bulandra. Mexicul întreg celebrează cea de-a 30-a ediţie a Festivalului Internaţional Cervantino, festival de teatru, dans, muzică, desfăşurat pe toată luna octombrie, cu sediul principal în Guanajuato.
Primul nostru popas e aşadar Guanajuato. Oraşul, al cărui nume Guanaxhuato înseamnă "loc muntos al broaştelor" este renumit prin minele sale de argint şi aur, prin splendida sa arhitectură barocă şi churriguerescă - creaţii ale arhitectului spaniol José Benito Churriguera, ca Templul Valenciana sau Bazilica Nuestra Señora de Guanajuato - prin construcţiile sale neoclasice, ca Teatrul Juárez, dar şi prin Festivalul Cervantino, care în luna octombrie a fiecărui an reuneşte artişti din toate colţurile lumii. Teatrul Principal găzduieşte în 10, 11 şi 12 octombrie primele trei reprezentaţii. Până atunci avem ocazia să ne familiarizăm cu atmosfera aparte, care degajă o anumită poezie şi să încercăm să înţelegem sufletul viitorilor spectatori.
O reţea de tunele ajută la fluidizarea traficului, maşinile numite invariabil "camiones" seamănă cu autobuzele noastre din anii '50, casele din centru, deşi viu colorate sunt multe într-o stare de avansată degradare, oamenii beau sucuri şi lapte din pungă, cu paiul, stau pe jos la taclale, la masă eşti întrebat dacă te interesează "la lectura de tu rostro" (să ţi se ghicească în trăsăturile feţei), magazinele de îmbrăcăminte seamănă cu cele de second hand de la noi, deşi mărfurile sunt noi. Şi încă un lucru interesant: clădirea Universităţii din Guanajuato găzduieşte doar rectoratul şi birourile administrative, facultăţile îşi au s