Singur cu forţele istoriei

Cronică de călătorie şi reportaj politic, cartea lui Robert D. Kaplan cuprinde nu numai brâul Balcanilor şi Turcia (zona Viena-Istanbul), continuat prin Siria şi Liban, ci şi zonele "Tartariei" de altă dată, drumul prin Iordania, Israel, Munţii Caucaz sau Georgia, teatrul unor dure conflicte sociale, politice şi de mediu, străvăzute limpede în tumultul acestui nou început de mileniu, dincolo de imbatabilul argument al celor "70% din rezervele atestate de petrol şi peste 40% din rezervele de gaze naturale". Asemenea lui Rüdiger Wischenbart, Kaplan îşi începe "calea estului" într-o discuţie la marginea fostului Imperiu Habsburgic, care pune o evidentă pecete asupra înţelegerii celorlalte foste imperii, Bizantin, Persan şi Otoman. Analizele sale sunt deseori premonitorii - de exemplu, în lumina rezultatelor recentelor alegeri din Turcia, cu victoria islamiştilor, frapează clarviziunea observaţiilor călătorului, dintr-o perioadă în care puterea era "divizată între generali şi politicieni".

Ce-i drept, întrucât a decis să călătorească singur, spre a fi cu adevărat "izolat cu forţele istoriei", subiectivitatea nu poate fi evitată - dar tocmai această provocătoare subiectivitate dă farmec lecturii.

Cititorul român va acorda fără îndoială atenţie trecerii către Bucureşti şi chiar - în lumina recentelor consideraţii privind aderarea la UE şi NATO - spre Sofia. Bulgaria e văzută (din nou îmi amintesc de Wischenbart) prin definiţii canettiene. Uneori, o singură frază pregnantă dezvăluie toată compexitatea lumii străbătute: "în tren nu puteai găsi mâncare sau apă, însă un vecin de compartiment mi-a oferit nişte ouă fierte"; ""aproape orice fel de publicitate ar fi bună pentru Bulgaria. Cea mai mare frică a bulgarilor era ca nu cumva să fie uitaţi"; "ca şi în România, aici se urma un model oriental şi medie