Nuvela Catastrofa a fost plasată de exegeţii operei rebreniene printre cele mai bune scrieri ale tînărului prozator, alături de Hora morţii şi de Iţic Ştrul, dezertor - toate trei axate pe tema războiului şi toate trei aparţinînd aceleiaşi perioade de creaţie, anii 1915-1920, cînd scriitorul definitiva ultima versiune a romanului Ion. Împreună, toate trei au apărut într-un volum din 1921. Catastrofa fusese publicată anterior în 1919 în magazinul ilustrat Lectura pentru toţi; o versiune în manuscris datează din noiembrie 1916, cînd Bucureştiul era ocupat de trupele germane. (Toate aceste informaţii utile ca situare de istorie literară le-am cules din volumul 2 al excelentei ediţii critice Rebreanu, realizată de Niculae Gheran.)
Nuvela Catastrofa este îndeobşte prezentată ca un meritoriu exerciţiu pregătitor pentru romanul Pădurea spînzuraţilor, căci marea lor temă comună pare să fie drama românilor ardeleni pe timpul primului război mondial puşi în situaţia de a alege între fidelitatea faţă de statul austro-ungar şi dezertarea la românii de dincolo, situaţi pe frontul opus. Citită mai cu atenţie, nuvela Catastrofa ne relevă, într-un mod destul de surprinzător, şi altceva decît o problemă naţională. De aceea, o lectură politică a nuvelei mi se pare insuficientă.
David Pop, personajul central al nuvelei, este prezentat de la început ca un iubitor de viaţă tihnită: "Zbuciumările de nici un fel nu i-au plăcut niciodată. Rîvnea linişte multă şi muncă puţină, sau chiar deloc" (Opere 2, 220) - după cum îl recomandă autorul din primul paragraf. Numai datorită tatălui său, care dorea să-l facă "domn", parcurge liceul la Năsăud, localitatea sa natală, şi se înscrie apoi, tot împins din spate, la Facultatea de Drept din Cluj, unde-şi tîrîie studiile şapte ani, fără să obţină diploma. "Nici o ambiţie nu-l necăjea" - mai precizează autorul. La tre
