Romania a fost invitata sa adere la NATO. Euforia a cuprins, deopotriva, generatiile tinere, care au asteptat vestea cea mare timp de 12 ani postrevolutionari si pe cei mai putin tineri, care spera ca intrarea Romaniei in rindul tarilor civilizate va aduce mult visata schimbare in bine. S-a iesit in strada, s-a cintat, s-a dansat si s-a baut un pahar de vin in cinstea evenimentului. Doar bunicii, girboviti si ninsi de ani, au ramas in fata televizoarelor, ascultind stirile si cugetind la mersul vremurilor. Si, chiar daca ei sint cei care i-au asteptat cel mai mult pe americani, acum au clatinat din cap murmurind: „Cam tirziu, taica!“.
„I-am asteptat! In timpul razboiului, dupa razboi, dupa revolutie... Au venit. Dar prea tirziu!“. Ovidiu Vaduva are 77 de ani si a fost ofiter in Armata Romana. Este veteran de razboi si este unul dintre cei pentru care NATO inseamna prea multe sacrificii din partea noastra si prea putin bine din partea lor: „Este corecta treaba cu NATO, dar se cer eforturi enorme pentru popor. Trebuie sa fim constienti ca, pentru a aduce Armata Romana la nivelul cerut de NATO, se cer sume importante de bani. Asta inseamna impozite impovaratoare pentru populatie. Ne-am angajat in niste cheltuieli nejustificate de la inceput. Guvernantii s-au grabit sa trimita trupe romanesti in operatiuni internationale. Germania, Franta, Polonia, Italia n-au trimis trupe in Afganistan. Romania a trimis, chiar daca nu era in NATO, si totul pe cheltuiala noastra. Nici macar nu au pus conditia ca aceia care suporta cheltuielile sa fie organismele internationale“. Numarind incruntat pe degete lucrurile rele aduse de aderare, batrinul recunoaste, indoit, si cele citeva avantaje existente: „Este adevarat, acum mai are cine sa ne apere si pe noi si speram ca, o data cu intrarea in NATO, guvernantii si parlamentarii vor fi fortati sa combata coruptia, care a devenit
