In fine, vom spune noi.
Pentru primul discurs, cel al presedintelui Iliescu, trebuie apreciat ca se decisese alegerea limbii romane: la Praga, unde amfitrionul Havel vorbise in ceha, engleza oaspetelui Iliescu nu suna destul de elegant.
Echipei care scrisese discursul presedintelui roman pentru 23 octombrie, Piata Revolutiei, nu i se pot aduce, insa, din pacate, prea multe complimente: daca nu cumva Ion Iliescu, patruns de solemnitatea momentului, oferise structura si intonase muzica acestui speech. Ori poate chiar si-l scrisese singur.
Ploua si Iliescu nu parea sa mai termine cu discursul lui, construit din materia verbala a congreselor PCR la care luase, inca de la o varsta frageda, parte. Regretatul H. Wald spunea, intr-un interviu din 22 luat in 1990 impreuna cu Rodica Palade, ca aceia care au fost comunisti din convingere vor ramane asa pana la moarte, ca prinsi intr-o vraja erotica imposibil de rupt. Presedintele Iliescu a surprins, la ultimul sau mandat, prin multe gesturi de incontestabila diplomatie, incepand cu relatia sa noua si buna cu Regele Mihai si terminand cu gesticulatia prooccidentala; sau invers.
Dar daca stilul este omul, schimbarile acestea nu au coborat in adancime; si nici nu mai au timp sa coboare de acum inainte. Discursul presedintelui Romaniei semana mai degraba cu un raport al comitetului central decat cu un speech care sa tina treaz interesul ascultatorilor.
Din cauza felului cum era rostit, a sonoritatii vechi, a limbii si gandirii de lemn, el era practic inaudibil pentru cetatenii de rand.
Fireste ca analistii politici, obisnuiti sa citeasca si printre randurile Scanteii, aveau sa gaseasca in el semintele unui "dezghet": Iliescu a amintit coruptia, birocratia etc., a promis sa.
Numai ca acestea sunt clisee statute ale presei de pretutindeni cand se vorbeste despre Romania. Cliseele unor j
