La conferinta de presa de la Cinema Studio pentru filmul Binecuvintata fii, inchisoare, s-au spus citeva lucruri atit de clare, fara dubii interogative, in schimb pe alocuri patetice si parca in disputa cu sansele reformei si refondarii cinematografului romanesc (locul pare stigmatizat), incit comentariile extinse ar fi de prisos. Prima afirmatie neta i-a apartinut regizorului provenit dintre operatorii de imagine Nicolae Margineanu, cu precizarea ca scenariul sau (scris in colaborare cu inca necunoscutii Catalin Cocris si Tudor Voican, dupa memorialistica de inchisoare a Nicolei Valéry-Grossu) a fost respins in doua rinduri de juriile de la ONC-ul anilor 1997-2000 si, paradoxal sau nu, a fost acceptat in regimul CNC (2) instalat in 2001, cineastul nominalizindu-i fara departajare (ca sustinatori directi sau indirecti) pe Ion Iliescu si Sergiu Nicolaescu.

Cu aceeasi franchete – raspunzind la o intrebare privind virsta cinematografului in care s-ar incadra si cineastii contemporani cu care se simte afin –, realizatorul s-a plasat fara ezitare si fara nominalizari, retrospectiv, in epoca suferintelor trecutului evocat in filmul de fata. Mai dihotomica, una dintre interpretele profesioniste din distributia cu multi amatori – vorbitoare frecventa in aceeasi sala prin sedintele de la UCIN, unde impreuna si la acelasi nivel cu un Stefan Velniciuc face figura de imputernicita a actorimii romane – a elogiat, neintrebata, filmul in care joaca, indicindu-l ritos ca pe o directie salvatoare, in opozitie cu productiile de actualitate „inecate in derizoriu“ (ghici ciuperca ce-i: Marfa si banii, Occident, Filantropica?). In aceeasi linie radicala – in calitate de critici, cum ar veni, dar instituindu-se ad-hoc intr-un lobby al casei producatoare, inchipuindu-se totodata la un prezidiu diriguitor – M. Cernat si A. Darian au repudiat ferm intrebarile dilematice din sal