Explicabil, productele aşezate sub zodia "realismului socialist" divulgă un derapaj estetic grav, în vecinătatea sau chiar în spaţiul anulării depline a valorii: "În "Gazeta literară" Rădăcinile amare ale lui Z. Stancu au atins al XXX-lea capitol de logoree, iară scrisul lui Eugen Jebeleanu distruge, noroc că numai fragmentar, pentru a doua oară Hiroşima. Citit Nepoata lui Moş Ursachi, nuvela lui Cezar Petrescu din volumul Vino şi vezi (Edit. Tineretului, 1954). E atît de prost scrisă încît mă gîndesc cu groază la faptul că trebuia să figureze, fie şi fragmentar, în cartea de limba română, cl. a VI-a". "Realismul socialist" în sine nu e, în ochii împăienjeniţi de decepţie şi inextingibilă amărăciune ai lui Traian Chelariu, decît un pseudoconcept dăunător creaţiei, rod al ignoranţei şi tendenţiozităţii imorale: "Principialiştii cer lucruri despre care nici ei nu au habar. Realismul socialist e, în fond, propagandism socialist şi, ca atare poate duce la izbînzi de ordin propagandistic, nu însă la opere artistice valabile sau capodopere. Tot ce e operă vie şi viabilă în literatura lagărului socialist nu are decît contingenţe de conţinut, contingenţe tematice cu eticheta "realism socialist", încolo e artă. Dacă ar fi să te iei după confuziile sau prostiile unor critici puritani realist socialişti, n-ai mai pune mîna pe toc sau penel sau argilă plastică.(...) Exponenţii fanatici ai realismului socialist se pricep în ale artei cam tot atîta cît se pricepe surdul din naştere la muzică. Dovadă Mihai Novicov. Noroc că arta adevărată are timp şi, asemenea Pegasului, nu poate fi înjugată nici la plug şi nici la carul de triumf al unui despot". E uşor de imaginat ce consecinţe brutale ar fi avut asemenea rînduri pline de bun simţ, aşternute în 1958, dacă ar fi beneficiat de un ecou public. "Norocul" lui Traian Chelariu l-a constituit jurnalul elaborat în taină, cu o destin