Săptămînile trecute am mai avut o dată ocazia să constatăm cît de precară este ideea pe care şi-o fac televiziunile noastre de toate culorile despre ce e important şi ce nu e în viaţa politică şi socială a ţării. Au fost două evenimente care le-au reţinut atenţia: grenada de la liceul "Jean Monet" din Capitală şi discuţiile guvern-preşedinţie de la Cotroceni pe tema anticipatelor.

De departe cel mai mediatizat dintre ele a fost cel dintîi. Nu ştiu dacă a fost o diversiune, cum s-a spus, o enormă exagerare spre a se abate interesul de la lucruri mai serioase. A fost, în orice caz, un delir al mediilor de informare, neîntrecut decît de incompetenţa poliţiei. Începînd din seara accidentului, cînd toată protipendada politică a călcat în picioare (la propriu!) eventualele urme, şi sfîrşind cu dubla arestare a unor suspecţi (între care, auziţi vorbă! "suspect principal" căruia i s-a dat şi numele!), totul a părut scos dintr-un thriller prost care miza pe încărcătura emoţională a faptului (şcoală, copii, grenadă, răniţi etc.). Şeful poliţiei, chemat de dl. Tucă în emisiunea sa, a repetat ca un disc defect o singură ideea: existenţa mai multor piste ce nu pot fi ignorate. Aceste piste ne plimbau de la un act terorist la o glumă stupidă şi de la profesionişti (poate ucrainieni sau basarabeni) plătiţi de mafie, la un piroman dezaxat care colecţionează cutii de Coca-Cola şi explozibili, de la un atentat vizînd familia premierului la răzbunarea unui repetent. Un procuror de la Curtea de Apel se uita în ochii noştri fără să clipească, pătruns de gravitatea cercetării, dar nu era capabil să răspundă limpede la nici o întrebare. Nici măcar la aceea dacă poliţia şi procuratura au experţi în stare a stabili profilul psihologic al criminalului. Pînă la urmă am aflat că n-au. Dar asta ne-a luat minute bune. După arestările eronate de care am vorbit, tăcere! Piste, s