În atenţia cronicii de faţă stă ediţia critică Opere, coordonată de cunoscătorul operei lui G. Călinescu şi autor al interpretării sale monografice, Ion Bălu. Mai precis, primele patru volume din romanele călinesciene, cum s-au conturat în ansamblul ediţiei: Cartea nunţii şi Enigma Otiliei, cu ani de apariţie 1993 şi, respectiv, 1998, şi Bietul Ioanide, două volume, în 2001, în aşteptare fiind romanul Scrinul negru. Şi, ca să-mi continui logica expunerii, cum se împlinesc în vastitatea întreprinderii ştiinţifice a ediţiei, profilurile acestor patru volume, sub examenul critic şi experienţa de cercetător ştiinţific modelator ale lui Nicolae Mecu, exercitată din perspectiva lucid asumată a editorului.

Poate surprinde cuprinderea laolaltă a titlurilor anunţate mai sus când, în ordinea strictă a informaţiei şi a publicării, ar fi urmat Bietul Ioanide, roman - el însuşi suficient a fi pus în cele mai variate şi multiple talgere ale unei balanţe interpretative dintre cele mai sensibile. Şi chiar numai el în stare să pună accent în sistemul de exigenţe istorice ale mai multor generaţii. Dar este prea unitar rezultatul examenului interior al epocii în care G. Călinescu şi-a scris romanele şi a tot ce a decurs de la acest moment până astăzi, ca epica scrierii să nu câştige unitate în ierarhia orientării comunicării, tocmai prin privirea întregului ediţiei ca document uman, unul dintre cele mai percutante. Deoarece, scrupulos documentată şi avizat interpretată printr-o cunoaştere neabătută a ansamblului vast, cât şi a infimului, ediţia pune în lumină efortul fizic al împlinirii sale, complicaţiile depistării manuscriselor şi a textelor, cât şi a urmăririi lor. Cu alte cuvinte însufleţirea materialului documentar. Dar şi stilul construcţiei, determinat de faptul că editorul nu este doar aproape de lucruri, ci în miezul lor, direct, sincer, pasionat de fapte,