Primele versuri ale primei poezii din volumul de debut sunau, prin urmare, aşa: "Cînd m-am născut, un înger strîmb/ din cei care trăiesc în umbră/ mi-a spus: Să fii stîngaci, Carlos, în viaţă". Poetul a respectat cu stricteţe îndemnul lansat, probabil, de îngerul său păzitor. A rămas torto, stîngaci, în viaţa de toate zilele, de la început şi pînă la sfîrşit; dar a ştiut ce vrea încă din adolescenţă: dînd la o parte oricare alte preocupări, Drummond nu a făcut toată viaţa altceva decît poezie, pînă cînd a murit, la vîrsta de 85 de ani.

Punîndu-şi de la început opera încă nescrisă sub semnul lui torto, poetul a compus o poezie complet diferită de cea de pînă atunci. A înţeles că vechea retorică, subtilităţile de versificaţie, alexandrinismul formelor erau pe moarte şi de aceea a început să scrie "prozaic" şi "realist". Cele două epitete aplicate cuvîntului poezie nu prea se potriveau la acea dată, însă Drummond a aruncat asupra realităţii din jur cea mai penetrantă şi mai inteligentă privire; apoi a strîmbat, a modificat, a contorsionat lumea obiectivă pentru a o reface sub formă cu adevărat poetică. Nimic mai simplu - şi nimic mai greu!

Tînăr, Drummond a ajuns uimit la concluzia exprimată prin versurile: "Mundo, mundo, vasto mundo/ mais vasto é o meu coraçăo şLume, lume, largă lume/ mai largă e inima meaţ"; s-a consacrat apoi decenii la rînd aprofundării acestei premise. Poeziile care l-au făcut celebru, la început în Brazilia, apoi în întreaga lume, s-au constituit din notarea celor mai umile şi mai banale realităţi materiale, cărora el le descoperea însă, pe neaşteptate, latura metafizică. Uneltele unui meşteşugar, pietrele de pe drum, o curte părăsită unde creşte iarba, valurile mării spărgîndu-se de ţărm deveneau, instantaneu, unităţi de măsură pentru calcularea armoniei lumii.

Primele lui volume (Puţină poezie - 19