Iacătă fragmente aiurea de viaţă cum vin în miros vag de varză, miros tare de la cazanul de fiert ţuică de pe malul Mureşului cu pompa cea mare de mînă şi cu betivanul Nuca, moşul ruinat, mînuindu-o cu sforţări ritmate, apoi mirosul de praf rece din pivniţă, pătrund tiptil în camera din faţă şi mă bleojdesc la dulapuri, îmi scufund nasul şi toată simţirea de care sînt în stare în odăile mirosind vara a lut proaspăt, a duşumele bine frecate, a gutui ţinute pe dulapurile din camerele "grămăticului, a cafegiului şi a ciubucgiului"; aceştia, la care tocmai ne holbăm, sînt mai toată vremea "gata să dea fuga, la un semn cu cafeaua fierbinte sau cu ciubucul cel lung". Nu ar fi corect pentru posteritate să nu avem în vedere "camera feciorului, care îi freacă (boierului celui mare, n.n.) picioarele dimineaţa când se trezeşte şi după-amiaza după siestă, îi toarnă apă să se spele şi îl îmbracă." Aşadar, atenţie mare, domnilor, priviţi cu luare aminte la "Camera unui boier mare", luaţi seama la faptul că fiind ea "de dimensiuni considerabile, este înconjurată de un şir neîntrerupt de sofale moi, pe care, cînd nu doarme, stă boierul turceşte şi în mijloc, mese mari şi perdele în culori ţipătoare, bogate covoare pe care sînt prezentaţi sultani şi paşale, pipe lungi, trofee de pistoale şi de iatagane" care, toate la un loc, "întregesc mobilierul." (Pompiliu Eliade, Influenţa franceză asupra spiritului public în România, 1982, p. 45). * Stăteam pe banca de la stradă în timp ce bună-mea mătura ceremonios trotuarul din faţa casei şi totul îmi pare acum, după atîţia ani de atunci, ca şi cum m-aş duce la un spectacol de operă şi tenorul, şi baritonul, şi basul pedală cască ale lor guri ca peştii pe nume crăpceni pe cînd tulburam noi apa în asemenea hal în bălţile de pe malul Mureşului, încît crăpcenii ieşeau cu gurile lor din nămol şi păreau ei asemenea tenorilor, şi başilor, şi