Am încercat, nu demult, să creionez portretul robot al omului de afaceri din România. Inspirat de topul celor mai bogaţi concetăţeni, am căutat trăsăturile comune ale unei categorii sociale ce se conturează tot mai vizibil în comunitatea românească. Puţin speculant, puţin escroc, mai des cu trăsături şi deprinderi moştenite din mahala decît din vechea aristrocraţie, omul de afaceri plămădit pe economia de tranziţie din România este mai degrabă patetic decît puternic. Îşi deplînge soarta pentru a-şi justifica acţiunile. Acuză societatea care l-a creat şi nu se vede în postura de vector al societăţii. Este frustrat, se simte exclus din comunitate, fără să conştientizeze că propriul comportament îl îndepărtează de grupul de prieteni şi cunoştinţe vechi. Am întîlnit oameni de succes, care nu mai ştiau numărul banilor, dar care se plimbau singuri pe străzi, amintindu-şi de vremurile în care petreceau serile împreună cu prietenii. L-am întrebat pe unul dintre ei, cu cîţiva ani în urmă, dacă ar renunţa la jumătate din avere pentru a-şi recîştiga prietenii de altădată. Mi-a răspuns că ar fi capabil să împartă toată averea foştilor amici, pentru a-şi recîştiga poziţia în grupul lor. Din păcate, invariabil, pentru oamenii bogaţi totul se limitează la bani. În mentalitatea lor au avut loc schimbări radicale, mergînd atît de departe încît să-şi închipuie că şi prietenii pot fi cumpăraţi. Într-adevăr, mulţi dintre ei reuşesc să-şi apropie oameni prin intermediul banilor. Dar a-i numi pe aceştia prieteni este o blasfemie. Sentimentele acestora faţă de "amicul" cu bani sînt mai degrabă pecuniare decît altruiste. Şi în cele mai multe cazuri, aşteptările

celor care cumpără sentimentele sînt înşelate. Poate tocmai de aceea, unii oameni de afaceri au găsit soluţii originale de a-şi manifesta sentimentele. Un astfel de individ, Dinel Staicu, mare patron în zona Craiovei, r