Pe drumul de la Severin spre Orşova, Gura-Văii este un fel de localitate-anexă, cu deschidere spre pereţii de oţel ai Porţilor de Fier. În dreapta şoselei, pe culmea unui deal, este o fostă casă de oaspeţi pe care localnicii încă o mai leagă de numele lui Ceauşescu, deşi trecerile respectivului pe aici au fost cu totul şi cu totul rare. De acolo de sus priveliştea asupra Dunării nu este de lepădat. Mai jos sînt locuinţele din colonia muncitorească (foarte modeste) şi cîteva blocuri de locuit, relativ moderne după standardele de acum cîteva decenii. Tot jos, tot în dreapta şoselei ce curge paralelă cu fluviul, sînt două cîrciumioare una în coasta alteia, una verde (Broscuţa) şi una roşie (Scufiţa); legenda (pre)urbană spune că una dintre ele, cea mai nouă, - nu mai reţin care - este născută dintr-un conflict al patronilor, tovarăşi la început şi rivali mai apoi. La Dunăre, preludiul capitalismului aduce, se vede, culori multe şi firme vesele. Pe malul Dunării, aproape de baraj, este un motel nou, foarte şic. Nu departe de aici a ajuns armata lui Traian, pe urmele lui Decebal. Pe undeva pe aproape a coborît pe malul românesc şi prinţul Carol, viitorul rege al Independenţei. Sîmbăta trecută a ajuns aici şi George W. Bush, prin televizor. În sala barului de la parterul motelului răsunau rotunde cuvintele lui Bush Jr. la primirea Stelei României, cu decibelii ajustaţi din cînd în cînd de telecomandă prin mîna unui barman ce mi s-a părut a fi suficient de trecut prin ciur şi prin dîrmon pentru a-i mai cita aici comentariile făcute. Televizorul era pus aproape de un perete de sticlă prin care malul încă verde al Serbiei se vedea clar sub soarele în cădere al acelei după-amiezi, cu luciri ridicîndu-se din ceaţa uşoară de peste apă. Dispus atunci şi acolo, episodul în sine mi s-a părut ironic şi paradoxal, în ton cu tot ce s-a întîmplat în trecutul recent cu fosta fede