•Sindicalistii sunt hotarati sa mearga mai departe pana cand promisiunile se vor concretiza
Functionarii Directiei Regionale de Posta Iasi au pichetat sediul Prefecturii, urmand ca, in data de 4 decembrie, sa participe la mitingul organizat la Bucuresti, protestand in acest fel fata de Hotararea de Guvern nr. 344/2002, conform careia Compania Nationala Posta Romana are obligatia de a diminua personalul existent cu aproximativ 1000 de posturi si de a nu cheltui 4% din fondul de salarii
"Prefectura nu este in masura sa rezolve problema postasilor, pentru ca hotararea monitorizarii financiare a companiei a venit din partea Guvernului. Noi am primit mesajul si il vom tansmite mai departe", a declarat Tudor Leonte, secretarul general al Prefecturii.
Mentionam ca, in cursul zilei de ieri, primul ministru Adrian Nastase a promis functionarilor din cadrul CN Posta Romana ca vor fi scosi de pe lista institutiilor monitorizate. Cu toate acestea, sindicalistii sunt hotarati sa mearga mai departe, pana cand promisiunile se vor concretiza. "Pe noi ne bucura faptul ca premierul ne-a dat dreptate in ceea ce priveste excluderea companiei de pe lista cu institutiile monitorizate, dar pana cand nu avem ceva sigur vom protesta in continuare", a declarat Ion Ivascu, liderul de sindicat al salariatilor Directiei Regionale de Posta Iasi.
Reamintim ca, in urma emiterii Hotararii de Guvern nr. 344/2002, conducerea companiei a inceput desfacerea de contracte individuale de munca pentru salariatii angajati temporar, blocarea concediilor de odihna la posturile unice si externalizarea serviciului de paza. "Pana in prezent, au fost concediati 37 de salariati din cadrul DR Posta Romana, iar prin externalizarea serviciului de paza, au fost concediati alti 35 de lucratori. De asemenea, un numar de 77 de salariati nu mai beneficiaza de concedii de odihna. In plu