Pentru mine, băiat născut într-un oraş unde unul, odată, a murmurat într-o noapte: "o, ţară tristă plină de umor", de l-au auzit cîţiva, şi pironiţi de exactitatea vorbelor au zis că aşa e şi altfel nu poate fi, pentru mine, crescut în Isarlîkul Bucureştiului, unde "anecdota primează" şi dacă nu tratezi totul cu humor zice lumea că eşti prost, şi chiar eşti, de nu o dată mi s-a făcut dor, în plină bodegă, ca de tata, după acela dezmierdat "nenea Iancu", fără de care nu aş fi putut trăi, pupa şi rîde, el acordîndu-mi dreptul de a refuza orice situaţiune în care omul nu mai are nici un haz, aici, unde fiul acestui nene Iancu spunea tot aşa la începutul cărţii sale - frumoasă de mergeau oamenii ameţiţi pe stradă, cîntînd pagini întregi din ea - carte de putreziciune fastuoasă şi acceptată, de lacrimă şi pergamută care se deschide cu acele vorbe blestemate ale franţuzului: "sîntem la porţile Orientului unde totul este luat cu uşurinţă" şi care m-au urmărit nu numai după ce am intrat la facultate, cu subiectul "Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei", dar chiar pînă am dat de proza unuia din Siliştea-Gumeştilor, al cărui tată zicea cam despre oricine: "e deştept, dar îl mănîncă prostia", şi care nici el nu stătea de vorbă dragă decît cu cel care ştia să rîdă de toţi şi de toate, să spună la orice "bună dimineaţa!", "bună în c... morţilor!", ajungînd abia spre mai încolo să se uite foarte atent la exasperatul de Petrini care nu mai putea trăi cu atîta haz în jurul lui, pentru mine, care mai ţin doliu după un prieten iubit din Calea Rahovei, Teodor Mazilu, cel ce inventase strigătul, tot de Bucureşti, tot fără de moarte: "eu am ridicat problema - eu o bagatelizez!", Horea, adică "Ursu Nicolae - cum scrie în portretul-robot, întocmit în comitatul Tîrnava, pentru prinderea lui - din comitatul Albei, din Albac, Rîul Mare, iobag de pe domeniul Zlatnei, păr şi must