Zilnic, computerul din Biroul Oval îl confruntă pe actualul locatar al faimoasei încăperi cu o avalanşă de solicitări cărora, de regulă, are şi obligaţia de a le răspunde. Zilele trecute avalanşa informaţiilor i-a adus sub priviri şi un prea puţin cunoscut nume propriu: România. Experţii l-au lămurit pe Preşedinte că acesta este numele unei ţărişoare situate pe vremea unchiului Ronnie în "Imperiul Răului", ţară despre care va dobîndi cunoştinţe mult mai aprofundate cu prilejul vizitei de 4 ore şi 20 de minute pe care urma să i-o facă în viitorul apropiat. Emisari veniţi de pe acele îndepărtate ţinuturi pentru pregătirea vizitei stăruiau pe lîngă Preşedinte să le declare ce părere are despre ţara pe care nu apucase să o cunoască. Înrudit cu teatrul absurd, dialogul avea loc în atmosfera de uvertură la scenariul unei răsunătoare festivităţi internaţionale: includerea în NATO a unui număr încă nesigur de noi membri. Cuvîntarea uzuală urma să fie prezentată de Preşedinte, care nu putea rosti însă un speech convenţional: el trebuia să vorbească în numele NATO, dar nu toţi membrii NATO doreau să vorbească prin glasul lui. După cel din Afganistan, Statele Unite pregăteau un nou război împotriva Irakului, purtat sub drapelul NATO, căruia nu toţi partenerii din NATO doreau să-i dea această întrebuinţare. Acestor disensiuni

Casa Albă le răspunde sprijinind primirea în NATO a unor state fericite să se conformeze oricărui deziderat al Pentagonului. Întîlniri cu trimişi ai acestor ţări au precedat festivităţile de la Praga. Compatrioţii vitejilor luptători din detaşamentul Neagoe Basarab l-au descusut fireşte pe ilustrul amfitrion asupra felului cum priveşte patria lor pe care el nu apucase să o zărească nici măcar din mers. Strîns cu uşa, Preşedintele a răspuns improvizînd o metaforă: ca pe un vîrf de lance. Răspunsul nu era lipsit de ambiguităţi. Ignorînd valorile