Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vîrful de lance

Publicat in Dilema Veche, vineri 29 noiembrie 2002 ·

Zilnic, computerul din Biroul Oval îl confruntă pe actualul locatar al faimoasei încăperi cu o avalanşă de solicitări cărora, de regulă, are şi obligaţia de a le răspunde. Zilele trecute avalanşa informaţiilor i-a adus sub priviri şi un prea puţin cunoscut nume propriu: România. Experţii l-au lămurit pe Preşedinte că acesta este numele unei ţărişoare situate pe vremea unchiului Ronnie în "Imperiul Răului", ţară despre care va dobîndi cunoştinţe mult mai aprofundate cu prilejul vizitei de 4 ore şi 20 de minute pe care urma să i-o facă în viitorul apropiat. Emisari veniţi de pe acele îndepărtate ţinuturi pentru pregătirea vizitei stăruiau pe lîngă Preşedinte să le declare ce părere are despre ţara pe care nu apucase să o cunoască. Înrudit cu teatrul absurd, dialogul avea loc în atmosfera de uvertură la scenariul unei răsunătoare festivităţi internaţionale: includerea în NATO a unui număr încă nesigur de noi membri. Cuvîntarea uzuală urma să fie prezentată de Preşedinte, care nu putea rosti însă un speech convenţional: el trebuia să vorbească în numele NATO, dar nu toţi membrii NATO doreau să vorbească prin glasul lui. După cel din Afganistan, Statele Unite pregăteau un nou război împotriva Irakului, purtat sub drapelul NATO, căruia nu toţi partenerii din NATO doreau să-i dea această întrebuinţare. Acestor disensiuni

Casa Albă le răspunde sprijinind primirea în NATO a unor state fericite să se conformeze oricărui deziderat al Pentagonului. Întîlniri cu trimişi ai acestor ţări au precedat festivităţile de la Praga. Compatrioţii vitejilor luptători din detaşamentul Neagoe Basarab l-au descusut fireşte pe ilustrul amfitrion asupra felului cum priveşte patria lor pe care el nu apucase să o zărească nici măcar din mers. Strîns cu uşa, Preşedintele a răspuns improvizînd o metaforă: ca pe un vîrf de lance. Răspunsul nu era lipsit de ambiguităţi. Ignorînd valorile

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 2 ore
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 24 minute
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum o ora
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Nicolas, un adolescent de 15 ani, a ajuns la ATI după ce artistul lui preferat l-a îndemnat să sară de pe scena Beach, please!

Cancan acum 43 minute
Scene șocante la festivalul Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un tânăr de 15 ani, a fost încurajat de rapperul american Destroy Lonely să sară de pe scenă principală în mulțime, de la 3 metri înălțime. Momentul extrem s-a terminat cum nu se pu

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Spania: Două persoane date dispărute după ploi torenţiale în Catalonia

News.ro acum 5 ore
Două persoane sunt date dispărute în Catalonia, în nord-estul Spaniei, după ploile torenţiale care au căzut sâmbătă seara, provocând inundaţii şi întrerupând traficul feroviar timp de mai multe ore, informează AFP. „Căutăm două persoane în Cubelles”

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°