Ce poate fi mai patetic, mi-am spus, decît Bianca Porporata - predestinat nume! - scriindu-i lui Don Juan şi nu oricum, ci chiar în eternitate... Ca şi Emma Bovary, şi personajul Hortensiei Papadat-Bengescu se străduieşte să descopere sensul trăit al unor cuvinte ca pasiune, fericire sau tulburare sufletească dar, cum nici una, nici alta nu reuşesc să găsească nimic din toate acestea în viaţă, amîndouă îşi întorc privirile către literatură. În timp ce Emma Bovary citeşte Paul et Virginie şi o sumedenie de alte romane în care "nu era vorba decît de dragoste, de amanţi, amante, doamne persecutate care leşinau în chioşcuri singuratice, surugii de poştalioane ucişi la fiecare popas, cai care crapă în fiecare pagină, păduri întunecoase, inimi zbuciumate, jurăminte, suspine, lacrimi şi sărutări, bărci pe clar de lună, privighetori în boschete, domni curajoşi ca nişte lei şi blînzi ca nişte miei, virtuoşi cum nu se mai află, totdeauna spilcuiţi şi care varsă şiroaie de lacrimi" şi îşi imaginează o iubire tumultuoasă în care "dragostea trebuie să izbucnească deodată, cu trăsnete şi fulgere, ca un uragan ceresc care se abate asupra vieţii, o zdruncină din temelii, smulge tot ce-i voinţă ca pe nişte frunze şi duce în prăpastie inima întreagă", Bianca Porporata - mai "tînără" cu o jumătate de secol decît eroina lui Flaubert şi, în consecinţă, mai imună la "fantasmagoria ademenitoare a realităţilor sentimentale" - îl preferă, în cunoştinţă de cauză şi fără nici o ezitare, pe Don Juan oricărui real sau virtual Romeo. Descriindu-l ca pe un "mare statistician", senzuala Donna Bianca respinge sarcastic sugestia de a vedea în Don Juan un suflet chinuit, aflat în căutarea idealului său. Pentru ea, Don Juan "nu începe decît de la acea măsură umană de unde primejdia, în ea însăşi, fără obiect, e o atracţie - ca şi hazardul". Refuzînd să-i atribuie acestuia mantaua lui Romeo, Bian