Una din ocupaţiile rubricii de faţă a fost să urmărească evoluţia vedetelor, a statutului lor şi a noţiunii de vedetă în sine. La un moment dat, constatasem că imaginea lor se făcuse mai sobră, nu mai afişau atîtea extravaganţe, ci, dimpotrivă, un "tot" profesionist. Laura Andreşan a introdus un alt tip de vedetă: cea erotică, sau porno cu veleităţi: fostă ziaristă, intrată în lumea vedetelor cu scandal, Laura nu se vrea o simplă executantă într-ale eroticii, ci o femeie independentă, cu principii, care îşi regizează o carieră şi o imagine. Laura se doreşte o promotoare a schimbărilor de mentalitate într-o Românie închistată şi conservatoare. Recunoaşte că profesia ei este show-ul erotic, în care italienii (unde şi-a făcut stagiul) au declarat-o chiar mai tare decît Cicciolina, şi că le oferă plăceri bărbaţilor însuraţi; ba chiar povesteşte cum împarte ea totul cu o femeie. Prietena ei este Diana Cordeanu, evident o brunetă, Laura fiind, cum se ştie, o blondă senzuală. Discursul Laurei este total opus celui de la Otv, în care îl acuza pe senatorul Negoiţă de hărţuire sexuală şi-şi plîngea "onoarea nereperată", de care se vor şoca mama şi tata. Din revista Story, din noiembrie, unde este un reportaj mare despre cele două fete, aflăm explicit că sînt iubite. De altfel, sînt pozate împreună în diverse poziţii afective, dar şi sexy:
ţinîndu-se în braţe, în pat cu ursuleţul de pluş, Laura cu o mînă pe posteriorul Dianei, împărţind o acadea. Departe de mine şi de atribuţiile mele de a le judeca; doar că impresia generală este una promoţională: promoţia, mai isteaţă, a două "tipe tari" pe piaţa erotică, într-o postură mai neobişnuită. Desigur, anunţurile de mică publicitate abundă în show-uri lesby: dar aici e vorba de persoane cunoscute, cu poză. Cert e că, promoţie sau nu, reportajul te atrage: încet-încet, cazi în capcană - iată două fete drăguţe, cu un aer ap