Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anti-şaşlîk

Publicat in Dilema Veche, duminică 1 decembrie 2002 ·

Războiul cu prăvăliile unde se vînd hamburgheri e în plină desfăşurare: luna şi restaurantul. Pe 5 decembrie o bombă, cu efecte ucigaşe, a explodat într-un local din Indonezia, la Makassar (insula Celebes): trei morţi şi unsprezece răniţi. Pe 20 noiembrie a fost incendiat un restaurant la Ryad, în Arabia Saudită, pe 19 octombrie la Moscova, iar cu o lună înainte în Liban, la Beirut. Nimeni nu-şi închipuie că în acest fel Statele Unite ale Americii se vor declara învinse în războiul cu terorismul, cu "axa răului", cu multele organizaţii şi persoane care contestă legitimitatea morală a unicei superputeri mondiale. Atacurile la adresa unei firme-simbol pentru ceea ce este perceput ca dominaţia modului de viaţă american echivalează cu o declaraţie de neiubire. Ea nu poate fi neglijată într-o perioadă cînd SUA trebuie să facă faţă unui pericol difuz, cînd nici un fel de superioritate tehnică, militară sau informaţională nu-i dau certitudinea că acte de felul celor de la 11 septembrie sînt cu desăvîrşire excluse în viitor. Pornind de la margini spre centru, acţiunile judiciare împotriva persoanelor bănuite a fi avut o oarecare legătură cu cumplitul atac terorist par a sfida orice regulă şi orice model: sînt puşi sub acuzare cetăţeni americani convertiţi la Islam, cetăţeni arabi aparent complet adaptaţi vieţii din Occident. Paralel cu discursul oficial de pregătire a războiului cu Irakul se desfăşoară explicaţiile celor care, fără să aprobe în mod explicit acţiunile teroriste, găsesc că ele sînt motivate de aroganţa belşugului american, pe de o parte, şi de sărăcia celeilalte lumi, pe de altă parte. Clişeul săracului cu standarde morale ridicate opus bogătaşului dezmăţat şi corupt a părăsit sfera luptei de clasă din interiorul unei naţiuni pentru a motiva relaţiile dintre ţări. Întrebarea "de ce nu ne iubesc?", formulată imediat după exploziile de bucurie din divers

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Prognoza meteo pentru luna martie. Cum va fi vremea și unde va ploua cel mai mult

Adevarul acum 42 minute
Luna martie vine cu temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, inclusiv la munte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică precipitații apropiate de normal, cu unele variații regionale.

Fostul primar general Gabriela Firea: „Bucureștiul rămâne capitala europeană a riscului seismic”

Adevarul acum 4 minute
La 48 de ani de la devastatorul cutremur din 4 martie 1977, Bucureștiul rămâne cel mai expus oraș din Europa la riscul seismic, atrage atenția fostul primar general Gabriela Firea.

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 14 minute
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război/ ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan. Nicuş

Zelenski: Trebuie să oprim războiul - Ucraina colaborează cu SUA şi Europa pentru a instaura pacea

News.ro acum 2 ore
”Ucraina contează pe sprijinul Statelor Unite în eforturile sale de a instaura pacea”, a transmis pe X preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Ukrinform. ”„Ne continuăm activitatea cu partenerii noştri. Am purtat deja discuţii, iar alţi paşi urmea

OPEC+ va continua cu majorarea planificată a producţiei de petrol în aprilie – surse

News.ro acum o ora
OPEC+ a decis să continue cu majorarea planificată a producţiei de petrol începând din aprilie, au declarat luni trei surse din cadrul grupului producător pentru Reuters. OPEC+, care include membrii OPEC alături de Rusia şi alţi aliaţi, a redus prod

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum o ora
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°