Din cînd în cînd, în notiţe răzleţe, presa noastră mai anunţă cîte ceva despre activitatea Comisiei care se ocupă de modificarea Constituţiei. Putem crede fie că se lucrează în acelaşi ritm şi cu aceeaşi consistenţă cu care presa relatează şi, în acest caz, Comisia este mai degrabă leneşă, fie că se lucrează intens, dar departe de zgomotul zilnic de pe malul Dîmboviţei şi de urechile mereu ciulite ale jurnaliştilor. În ambele cazuri, e bine că se lucrează. Tema modificării legii fundamentale sau, aşa cum susţin eu, a elaborării unei noi Constituţii nu poate fi decît centrală în preocupările şi gîndurile cuiva care se interesează de ordinea juridică şi morală a cetăţii. Problema este ca această temă să fie în acelaşi fel centrală pentru politicienii care, în cele din urmă, vor decide textul asupra căruia poporul se va pronunţa prin referendum. Spun "în acelaşi fel centrală" pentru că ceea ce am impresia că lipseşte este viziunea. Adesea, am sentimentul că textul constituţional este gîndit în termenii configuraţiei politice actuale şi asta e cu adevărat o lipsă de viziune. Am impresia că atunci cînd se vorbeşte despre instituţia Preşedintelui, toată lumea vorbeşte, eufemistic, despre Ion Iliescu, cînd se vorbeşte despre cum trebuie reajustată figura constituţională a Guvernului între instituţiile puterii, toată lumea se gîndeşte la cazul particular al actualului prim-ministru şi cînd se vorbeşte despre Parlament, toţi lucrează mental cu actuala configuraţie politică a legislativului. Pledez pentru viziune în sensul de viziune de ansamblu asupra lumii româneşti şi asupra viitorului acestei ţări, căci asta e miza Constituţiei. Acum, îmi propun o recapitulare a cîtorva dintre diferenţele care ar fi de dorit să marcheze noutatea viitorului text constituţional faţă de cel din 1991. În afara prevederilor deja ştiute ca necesare pentru accederea noastră în UE şi pentru